De iubire, de ziua ta

  

      Ne știm dintoteauna

                            de la începuturile mele   

   te știam frumoasa, acum ești tristă

        este un an în care așa suntem:

  pline de griji,  copleșite de nevoi, de necazuri

   cu sănătatea șubrezită și ne gîndim cu grreu că ne vom reveni în bine

   eu sunt doar eu, o ființă obișnuită, care acum chiar nu mai ‚reprezint’/ nu mai contez decît ca un număr de CNP, care încă mai figurează in unele evidențe:

 Tu trebuie să reziști la tot, la toate, la  toți și la toate:

    te-au invadat răutatea, prostia,  ura, s-au jucat de-a experimentele cu tine, implementîndu-și toți inepții și incompetenții visele lor nebunești de grandomanie pînă  te-au urîțit

 ești (și suntem) singure și sărăcită/e

     în copilărie tata-mare îmi spunea despre tine că ai fost cîndva, nu chiar foarte demult, frumoasa și rotundă precum o pîine coaptă în vatră

              … vatra… Vatra ești tu însăți

  te  iubesc fără a putea explica de ce sau pentru ce, dar știu că altfel sau altceva nu aș putea simți fată de tine, decît o dragoste ce nu se așează lîngă celelalte iubiri sau feluri de iubire

    ești și rămîi reperul meu principal în lumea asta mare, de unde, în vremurile cînd puteam să o văd, să o cunosc, să mă bucur de surprizele sale, în clipa cînd îți simțeam marginile toate celulele mele se așezau mai bine în lăcașul lor – eram din nou acasă

                        aceasta ești Tu: A-casa mea, a noastră

               îngăduie-ne, mi mult sau mai puțin buni, înăduie-ne pe fiecare și adăpostește-ne, căci ai tăi rămînem, chiar dacă nu te merităm

                                     La Mulți Ani, ROMÂNIA!

    

Anunțuri

un mare si greu de cuprins (Pr)in gînd: M U L Ț U M E S C !

 

 

    cu bucurie și cu RECUNOȘTIINȚĂ, pentru TOȚI  🙂

     voi reveni și voi răspunde tuturor și fiecăruia, în parte

      (și voi încerca să recuprez lectura blogurilor, desigur)
    brațul, însă, cere, cîteva zile de răgaz, încă….

Cereștile drumuri,
toate-s doar aburi și fumuri ...
Plimbă-te, pala, prin aurora,
frunte a lucrurilor, luna mea, prora !

Dar vor veni ! O, ce siguri,
oaspeții in veștminte de friguri !
Dar vor veni ! O lumina subțire,
si naiuri și harfe și lire !
                     EMIL BOTTA - Anotimp