luminile si umbrele unui CAVALER nesupus

      Într-un orar pentru  o clasă cu profil de mathematică intensiv, ultima oră din ziua de joi, cea care se repeta la două săptămîni, era una dintre cele mai așteptate – era ora de desen, iar tunci cînd nu era desen tehnic, era ora de Istoria Artei, iar Domnul Profesor Grădinaru avea darul să ne ajute să ne descurcăm și printre liniile și unghiurile severe, dar și să ‘vedem’ și să înțelegem frumusețile lumii pe care nu credeam că le vom vedea vreodată aevea….

       În acea zi, Dl Profesor  a venit în sala de proiecție cu mai multe cărți și diapoztive ca de obicei – pe atunci liceul nostru, din orășelul  în care mi-a fost dat să învăț multe de la oameni minunați,se mîndrea cu cel mai performant aparat de proiecție filme și diapoztive din județ și nu era singurul atelier model din zona….;

     ”astăzi vom cunoaște un artist, un pictor deosebit, pe care peste ani poate îl veți privi altfel….se numește Michelangelo Merisi da Caravaggio” și în clipa următoare Dl Prof Grădinaru a început să așeze în aparat plăcuțele acelea albe cu celuloid în mijloc, iar noi urmăream imaginile de pe ‘ecran’, în timp ce glasul domol, cu accent moldovenesc, ne povestea despre viața artistului. Nu îmi amintesc cu exactitate/precizie (hmmm!) decît două momente: remarca unui coleg isteț și mucalit la vederea reproducerii după David cu capul lui Goliat :” acesta este capul pictorului” ? ,     

 iar răspunsul deloc iritat al Dlui Profesor a fost cam acesta: ”da, se presupune că ar putea fi un autoportret”…; cel de al doilea moment pe care nu am cum să îl uit, a fost acela, în care, după curs/oră mi-am făcut curaj și l-am rugat pe Dl Prof să îmi îngăduie să privesc mai bine un tablou care mi-a atras atenția în mod deosebit: Madona di Loreto.    De atunci, am mai avut șansa să privesc de cîteva ori reproduceri ale tabloului și de fiecare dată am înteles mai bine -?!?- de ce mă fascinează acea pictură și de ce îl invidiez pe tînărul lombard ambițios, vanitos, ajuns celebru – da, mi-aș fi dorit să trăiesc asemenea lui.

  

        Impetuos, orgolios, vagabond și prieten al tavernelor, adulat sau mazilit de către Papi, în funcție de afinitățile artistice ale acestora, sfidînd prejudecățile, ignorînd constrîngerile, preferînd riscul înfruntării directe scuzelor de circumstanță, preferînd adevărul vieții și al oamenilor obișnuiți imaginilor idilice și idealizării sau chiar idolatrizării; să obtii/să obțin (… !…) mult rîvnitul titlu de Cavaler al Ordinului de Malta, dar atunci cînd mă simt lezat să nu ezit a mă apăra cu sabia pe care să o mînuiesc asemenea lui, cu îndemînarea cu care unduiesc penelul; nu știu dacă nu aș regreta că spiritual de aventură m-a aruncat , abandonîndu-mă pe o plajă pustie, răpus emilos și nedrept de malarie; însă știu cu siguranță că aș fi fericit de ceea ce am reușit să las în urma mea, purtîndu-mi semnătura și de aceia care se revendiă a fi ‘urmașii’mei/ai Săi….

  Am amintit mai sus despre impresia puternică pe care mi-a lăsat-o Madona di Loreto: atunci, la acei ani, m-a surprins naturalețea acelei femei a cărei figură putea fi a oricărei femei de pe străzile Romei, iar felul în care ține în brațe copilul este de o naturalețe care amuțește, cred eu și acum; în timp, pe măsură ce vedeam tabloul (reproducerea) obsevam și hainele peticite, mîinile muncite și urma de noroi de pe piciorul bărbatului.  Caravaggio a pictat multe tablouri cu temă religioasă – numai Sfinții Matei și Ioan apar fiecare în cîte o serie de picturi, iar tocmai în aceste tablouri religioase,  în care personajele sacre par a fi prietenii săi din taverne,  lumina străpunge, sfîșiind, parcă, umbrele, definînd acel ecleraj lateral asupra căruia ne atrăgea atenția Dl Grădinaru ; am ales aici două picturiMartiriul Sfîntului Matei și Hurricane  candle