Poate dacă aș fi văzut-o și auzit-o pe Maria Callas, ar fi fost altfel….

dar cum nu am avut asemenea noroc, dintre toate versiunile/ montările văzute în vreo Sală de Operă sau la televizor, ori pe DVD, pentru mine rămîne cea mai cea …  Cio-Cio San – atît de dragă lui G Puccini

   așa cum rămîne greu de înlocuit în Tatiana din Evgheni Oneghin, compusă de către P I Ceaikovski

și nu las gîndul să ajungă la  mansarda în  care se află Mimi

Anunțuri

Între un punct și o elipsă

Sunt zile în care nu înțeleg nimic din ceea ce mi  se întîmplă mie sau din ceea ce se întimplă în jurul meu;  zile în care nu reușesc să mă bucur de nimic – nici că  apare din nou soarele, nici că florile de pe balcon au rezistat bine ploilor din ultimul timp, nici că am fost la piață,  unde după o săptămînă  prețurile au rămas aceleași și mi-am permis un … capriciu vestimentar –necesar !!!… ;

Am înceecat să merg  la Cinema, dar ceea ce voiam am găsit pe DVD și acasă,  pe net (  am ajuns și la/în acestă fază !…);

Într-unul dintre filme, despre care se presupune că ar avea șanse la Oscar, dar care mie mi-a lăsat doar o impresie plăcută, unul dintre personaje spune că muzica și fericirea aduc bucurie…

Cît ceea ce privește muzica, da, sunt de acord, dar fericirea și bucuria alătrurate, zău că îmi este greu să le pricep, dar să le mai și ‚percep’;

și cum în urmă cu cîteva zile, săptămini am lăsat  undeva un fragment din Butterflies are free, mi-am amintit de Cio-Cio San și am răscolit prinre discuri, pentru a găsi două anume; cu marea și frumoasa noastră soprana Eugenia Moldoveanu, însă n-a fost să fie nici măcar muzica   – doza de la pick-up era uzată, iar de înlocuit, nu am găsit;

Celelalte filme le-am amînat, deși zilele acestea se împlineau un anumit număr de ani de la lansarea acelui colos CITIZEN KANE, pe marginea căruia, acum, mai ales ACUM, se poate croșeta cu și fără  îndemînare;

Da, dar lîngă acel DVD cumpărat din Viena cu 45 de euro – și merită! – am zărit și am luat în mînă altceva care mi-a reamintit fooooaaaatteee bine, dacă mai era nevoie, adevărul dintr-o vorbă de care, cîndva, nu chiar atît de îndepărtat în timp, mă amuzam

    dragostea dintîi nu se potrivește cu cîrpeala din urmă

scanare romantică de flori de cireș, cu pasiuni și vise de nisip

După cîteva zile am reușit să mă desprind de o atmosferă sau de … o ‚stare’ în care, parcă  își dăduseră întilnire personajele din Scaunele lui Eugen Ionescu, cele ale lui T Williams și nu întîmplător cele din Pisica pe acoperișul fierbinte , alături de parveniții lui T Maziliu din Mobilă și durere, probabil ca ciudățenia cu care și în care (con)viețuiesc să fie desăvîrșită.

și am reușit să ies afară, la aer, unde nu mai ploua, dar bătea un vînt prea aspru pentru o lună de vară.  M-am oprit să cumpăr ziare și am rămas în mînă cu ultimul volum din Cireșarii lui Constantin Chiriță (în lăzile din pod, care nu știu dacă voi mai reuși să le deschid vreodată, sunt două ediții ale acestei părți din lumea mea….)

mi-am amintit că vara trecută, cred, într-o seară tîrziu, sau înspre zori, Zamfirel Pop, turdeanul, m-a ajutat să îmi amintesc cîteva versuri din Ovidiu, poetul pe care am început să îl citesc – recunosc!- după  ce am aflat mai multe în acest volum….

ajunsă acasă, nu am căutat imediat versurile scrise sau dedicate Flaviei, ci am deschis, la întîmplare, aici:

de fapt, cred că oriunde aș fi deschis mi-aș fi regăsit aceeași prietenii frumoși, păstrați din adolescență și pînă acum și de la care nu mi-am luat niciodată rămas bun, pentru că pur și simplu nu am putut să o fac(em);

am căutat, apoi, pe al doilea rînd de pe al doilea raft și da! – am găsit și Trilogia în Alb și Întîlnirea, dar am zăbovit ceva mai mult asupra unei cărți nedrept de lăsată în umbră: Romantica și am recunoscut  nu fără un fel de jenă că aprăape uitasem de poezia lui Horațiu sau a lui Terențiu, ll-am redescoperit altfel pe Nietzsche, am simțit din nou plăcerea polemicilor în și de  idei, puterea prieteniei și acel ceva rămas pentru mine posibil doar pentru o singură, o  unică  clipă în viață, iar dacă ai norocul să o simți, să trăiești acea clipă, devii și rămîi puternic pentru tot restul cît ti-a mai rămas

și aici am ales aproape întîmplător un fragment…

Cel care a abandonat Politehnica în favoarea filologiei, a rămas îndrăgostit, subjugat, aprOape, de farmecul abstract, în aparență, al numerelor, dar și al adevărului încifrat în și dincolo de axiome și formule

În literatura noastră, eu, personal, nu am întîlnit decît la  el, aventurierul florilor de cireș și la H R Patapievici plăcerea care cucerște pînă la copleșire benefică și fascinația față de formulele și legile fizicii, ale matematicii sau ale astronomiei care ne guvernează…. [unora poate le provoacă / aduce un ritcus alăturarea acestor nume…. și totuși, mie nu]

În romanul Pasiuni am găsit această schiță de portret

Iar dintr-o altă carte a alunecat,atinsă  de timp, această …”caricatură anunț”din SLAST  1986

A iubit poezia, a scris frumos, aproape poetic, a avut prieteni buni poeți adevărați ( de parcă poezia ar îngădui șia ltceva….), a ajutat generații la rînd să descopere poezia scriului și a vieții

Poate cineva mă  va ajuta să îmi amintesc continuarea…

‚ m-aș dărui viorilor și lumii

și vîntului, în strune să mă poarte…

[ de dragul cărților sale aș fi transcris capitole întregi, dar acum încheietura mîinii nu prea se lasă îmbunată…., de aceea, dacă trebuie cer scuze pentru  forma scanată….]

Caravaggio – (continuare)

[îmi cer scuze, însă nu am reușit să comprim/cuprind totul într-o singură postare….; nu îmi place situația și nici virușii care  apar in weekend, sau abia atunci ne observam….  😦  ]

Despre preocuparea sa pentru descrierea obiectelor, despre o materialitate simțită, despre decuparea volumelor în spațiu este de ajuns, cred, să privim Băiatul cu flori de fructe și picturile in care apar dragii săi cîntăreți.

A trăit și a murit  singur și bolnav, de fiecare dată cînd privesc o reproducere după picturile sale îl aud pe Sf Matei, cel imaginat în Chemarea Sfîntului Matei :

” Scoală-te şi urmează-mă . ”

––––––-

Dacă ar fi trăit în aceste vremuri, prin aceste locuri, cu siguranță Caravaggio nu ar fi acceptat să plătească taxa pe drepturile de autor

luminile si umbrele unui CAVALER nesupus

      Într-un orar pentru  o clasă cu profil de mathematică intensiv, ultima oră din ziua de joi, cea care se repeta la două săptămîni, era una dintre cele mai așteptate – era ora de desen, iar tunci cînd nu era desen tehnic, era ora de Istoria Artei, iar Domnul Profesor Grădinaru avea darul să ne ajute să ne descurcăm și printre liniile și unghiurile severe, dar și să ‘vedem’ și să înțelegem frumusețile lumii pe care nu credeam că le vom vedea vreodată aevea….

       În acea zi, Dl Profesor  a venit în sala de proiecție cu mai multe cărți și diapoztive ca de obicei – pe atunci liceul nostru, din orășelul  în care mi-a fost dat să învăț multe de la oameni minunați,se mîndrea cu cel mai performant aparat de proiecție filme și diapoztive din județ și nu era singurul atelier model din zona….;

     ”astăzi vom cunoaște un artist, un pictor deosebit, pe care peste ani poate îl veți privi altfel….se numește Michelangelo Merisi da Caravaggio” și în clipa următoare Dl Prof Grădinaru a început să așeze în aparat plăcuțele acelea albe cu celuloid în mijloc, iar noi urmăream imaginile de pe ‘ecran’, în timp ce glasul domol, cu accent moldovenesc, ne povestea despre viața artistului. Nu îmi amintesc cu exactitate/precizie (hmmm!) decît două momente: remarca unui coleg isteț și mucalit la vederea reproducerii după David cu capul lui Goliat :” acesta este capul pictorului” ? ,     

 iar răspunsul deloc iritat al Dlui Profesor a fost cam acesta: ”da, se presupune că ar putea fi un autoportret”…; cel de al doilea moment pe care nu am cum să îl uit, a fost acela, în care, după curs/oră mi-am făcut curaj și l-am rugat pe Dl Prof să îmi îngăduie să privesc mai bine un tablou care mi-a atras atenția în mod deosebit: Madona di Loreto.    De atunci, am mai avut șansa să privesc de cîteva ori reproduceri ale tabloului și de fiecare dată am înteles mai bine -?!?- de ce mă fascinează acea pictură și de ce îl invidiez pe tînărul lombard ambițios, vanitos, ajuns celebru – da, mi-aș fi dorit să trăiesc asemenea lui.

  

        Impetuos, orgolios, vagabond și prieten al tavernelor, adulat sau mazilit de către Papi, în funcție de afinitățile artistice ale acestora, sfidînd prejudecățile, ignorînd constrîngerile, preferînd riscul înfruntării directe scuzelor de circumstanță, preferînd adevărul vieții și al oamenilor obișnuiți imaginilor idilice și idealizării sau chiar idolatrizării; să obtii/să obțin (… !…) mult rîvnitul titlu de Cavaler al Ordinului de Malta, dar atunci cînd mă simt lezat să nu ezit a mă apăra cu sabia pe care să o mînuiesc asemenea lui, cu îndemînarea cu care unduiesc penelul; nu știu dacă nu aș regreta că spiritual de aventură m-a aruncat , abandonîndu-mă pe o plajă pustie, răpus emilos și nedrept de malarie; însă știu cu siguranță că aș fi fericit de ceea ce am reușit să las în urma mea, purtîndu-mi semnătura și de aceia care se revendiă a fi ‘urmașii’mei/ai Săi….

  Am amintit mai sus despre impresia puternică pe care mi-a lăsat-o Madona di Loreto: atunci, la acei ani, m-a surprins naturalețea acelei femei a cărei figură putea fi a oricărei femei de pe străzile Romei, iar felul în care ține în brațe copilul este de o naturalețe care amuțește, cred eu și acum; în timp, pe măsură ce vedeam tabloul (reproducerea) obsevam și hainele peticite, mîinile muncite și urma de noroi de pe piciorul bărbatului.  Caravaggio a pictat multe tablouri cu temă religioasă – numai Sfinții Matei și Ioan apar fiecare în cîte o serie de picturi, iar tocmai în aceste tablouri religioase,  în care personajele sacre par a fi prietenii săi din taverne,  lumina străpunge, sfîșiind, parcă, umbrele, definînd acel ecleraj lateral asupra căruia ne atrăgea atenția Dl Grădinaru ; am ales aici două picturiMartiriul Sfîntului Matei și Hurricane  candle               

da ??? – se pare că mai trebuie să învăț cîte ceva despre democrație

  pînă voi avea starea și liniștea necsară de a mă uita atent peste/ la picturile lui Caravaggio,
 încerc să mă conving singură că este normal ca șeful statului românsă fie invitat în centrul României de către oficiali de la Budapesta și de către … un vice-europarlamentar…care…
 voi incerca să urmăresc cît pot și poate voi înțelege altfel ceea ce am trăit în martie 1990  (care, cu siguranță, nu se vor repeta).