‘Să zbori! Nicicând în zboru-mi prea jos n-am să mă las!’ ….

un popor pe care eu l-am admirat si ‘pizmuit’ deopotriva,
nu doar pentru filmele pe care le-a daruit lumii

Adam Mickiewicz

– Gânduri de ziua plecării

M-a şi cuprins regretul! Ce-i oare? Sunt în prag,
Mă-ntorc iar în lăcaşul pustiu şi-atât de drag,
Parc-am uitat ceva; iar ochii-mi rătăciţi
Tot vor să mai salute aceşti păreţi iubiţi
Ce-atâtea dimineţi şi nopţi atât de multe
Suspinele-mi deşarte ştiură să le-asculte.
În geamul ăsta, seara, adeseori am stat
Privind, făr’ să ştiu bine la ce m-oi fi uitat,
Apoi plecam, sătul de-acelaşi peisaj.
Trezind din nou ecouri cu solitarii-mi paşi,
Eu, fără rost, din uşă în uşă trec pe rând,
Ai ornicului paşi metalici numărând
Sau ale unei gâze opriri, când lin îşi poartă
Încetul mers, de parcă stă la iubita-n poartă.
Vin zorii. Cărăuşii nesuferiţi au tras.
Luaţi aste cărţi şi lucruri puţine, ce-au rămas.
Să mergem! Cum sosit-am, ne’ntâmpinat de nime,
La fel plec: nici drum bun să-mi spună, n-are cine.

Ce-i dacă plec, ce-i dacă dispar din ochii mei
Localnicii, ce-n suflet nu m-au simţit cu ei?…
Plecarea-mi nimănuia nu va stârni amar
Şi-o lacrimă în urmă nu vreau să las măcar.
Ca-n pajiştea-nflorită-n culori, pe care zboară
O floare ca şi firul paingului, uşoară,
De pe-o uscată creangă, suflată ca un strai –
Şi care dând de-o roză, o-mbrăţişează-n mai,
Prinzându-se de dânsa-n popas, cu fire moarte,
Iar vântul o desprinde, gonind-o mai departe –
La fel şi eu, un nume şi-o faţă, lor străine,
Purtai prin aste pieţe şi străzi de lume pline,
Unde femei frumoase în roiuri întâlneam.
De ce să mă cunoască? Doar un străin eream!
Fug ţâncii după-un flutur doar cât sclipeşte-n soare,
De-l prind, privesc la dânsul şi-l zvârle iar, să zboare!
Să zbori! Din fericire, aripi ne-au mai rămas…
Să zbori! Nicicând în zboru-mi prea jos n-am să mă las!
Îmi amintesc când, tânăr, din locuri dragi plecam,
De lânga buni prietini şi fata ce-o iubeam;
Atuncea, printre arbori, în urmă am privit:
Strigând şi fluturându-şi batiste i-am zărit;
Am plâns. Duioase lacrimi din ani de patimi, dor!
De ce-aş mai plânge astăzi, bătrân, nepăsător?
Uşor e să mori tânăr. Nimic necunoscând,
Crezi că soţie, frate, amici te poartă-n gând;
Dar când, bătrân, smulgi vieţii făţarnicul veşmânt,
Lumeşti sau nelumeşti minuni nemaisperând,
Ştii bine că vecia te-nchide în mormânt…

Oraş străin, de-aceea plec trist din tine-acum!
Pornim! Nu poate nimeni opri sicriu-n drum,
Nici chiar cu o privire un om nu-l va conduce
Şi-o lacrimă-ntorcându-se-acasă nu-i va curge
Când la poştalionul ce trece pe şosea,
Suna-vor clopoţeii, vestind plecarea mea.

Traducere de Miron Radu Paraschivescu

––––––––––––––––––––––––––

[ nu imi permit ‘speculatii’ !!!

dar oare toti au luat in serios avertismentle din ultimele zile ?

pesonalitati de stat, mai mult sau mai putin controversate, fie ca sufletele lor

sa isi gaseasca linistea ]

Anunțuri