Gînd

DOAMNE,

Nu vreau trandafiri de aur sau de argint, nici unul natural, ca pe vremuri, in loc de premiu la curtea șahului, așa ccum mi s-a povestit cîndva chiar de către un nepot al ultimului șah;

Eu am încercat să concurez doar cu VIAȚA;

 

și nu vreau nici trandafiri sau alte flori ’cît timp sunt în viață’;

mereu mi-am dorit să las măcar o frază de care să nu îmi fire  mie rușine și să nu fie judecată prea nedrept;

și pentru că din tot ceea ce mi-am dorit – și poate, în parte, aș fi meritat- nu îmi rămîne  decît acest  talmeș-balmeș de blog,

nu ÎȚI cer decît un răgaz

ceea ce rămîne din această încercare la care te provoacă  permanent VIAȚA nu știu dacă depinde întotdeauna și sau totul de noi înșine

Anunțuri

Scuze, mulțumiri și o mică surpriză, sper…

îmi cer scuze, pentru lipsa răspunsurilor la vizite, comm si ping-uri

VA MULȚUMESC TUTUROR  CU RECUNOȘTIINȚĂ

si – cu sigurantă- atunci cînd mîna se va îmblînzi

[în imbunatățirea birocrației și a sistemului nu mai cred!]

voi reuși să trec nu doar cu click-ul pe la cei din blogroll și nu numai

( știu, nu trebuie săp o scriu, dar acum îmi este greu si șă semnez cu mina…)

pînă revin pe blog Vă las un link primit, dar deosebit, cred eu (pt cei care încă nu l-au întîlnit)

(dați click pe fiec imagine din mozaicul mural, ptr a o vedea/admira)

(… poate era nevoie de acest mail cu acest link și de un altul pentru a găsi ceva rezerve pentru a putea să ajung o clipă pe blog…  MULȚUMESC !       )

îmi propusesem să rămîn puțin deoparte, chiar la revenire, dar,

ACUM  sscriu/tastez astfel:

PE CURÎND, LA BUNĂ GĂSIRE și BUNĂ RECITIRE

nedumerire

pentru ca totul  imi merge azi pe dos, nu caut calmant sau altceva pe blog,

dar

vreau sa inteleg de ce postarea cu acea fotografie de vara, facuta cu mintea si tastatura este cautata acum chiar si de cei care ma cunosc de la aterizarea mea pe wordpress ….

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2009/05/25/o-vedere-sau-o-fotografie-facuta-cu-mintea-si-cu-tastaura-intr-o-zi-de-vara/

repet:   eu am  scris-o, am postat-o mai intii pe un site unde, din cauza astarii cu greseli, eram considerata analfabeta, (aici par altfel, cel putin ‘increzuta prosteste’,  stiu!)

si daca este nevoie, cind ma ajuta mina, pot  incropi una, despre alt anotimp;

eu nu cred ca este cel mai bun text scris de mine…   [ nu iau nimic ce nu imi apartine sau nu primesc!]

acum, ca tot am facut boacane in bucatarie, incerc sa repar ce se mai poate, dupa care, sper, speeeeeeer, sa reusesc sa revad    SOLARIS .

si cu asta cred ca am lamurit totul si nu mai este nevoie de explicatii nu inutile, ci urite si ridicole.

–––––––––––––––––

DUMINICA FRUMOASA, TUTUROR!

îndrăznesc și eu să las un PDS

O Noua Planeta

de Emil Botta

Tinerii vîrcolaci, atletii,

mi-au rontait peretii.

Odaia mea se plimba prin infinit

lucitoare ca un soare la zenit.

Din cînd în cînd vine o fata

într-o rochie cu trena, cam demodata.

Geniul odaii îmi spune: „e o stea:

vezi, poarta-te frumos cu ea“.

Cîte-un miracol bate la usa.

Eu îi soptesc: „Plurabella, papusa!“

Ca un domn ma port, îi ofer cafea.

Nici camera lorzilor nu straluceste

cum straluceste camera mea.

––––––––––––

pe acest blog este ultimul PDS și probabil ultima poezie postată

( nu tuturor le sunt permise legile/regulile nescrise dar prestabilite ale blogosferei)

voi continua să citesc, să ‘postez’ poezii unele mai puțin cunoscute (iar ‘mă dau mare’…)

[mai am un blog , dar care…  este sau va fi și mai puțin ‘plăcut la gust’ sau pe gustul unora]

DA!   în măsura în care timpul și sănătatea îmi vor permite voi continua să scriu și aici

deocamdată, Vă doresc un sfîrșit de săptămînă plăcut,

iar mie, spor la treburi, la vizionat filme  și sănătate.

cerul înstelat între Carl SAGAN și Stanislav LEM

Adesea se întîmplă ca atunci cînd cauți  ceva anume să găsești altceva, aproape cu totul diferit de dorința sau ideea inițială.

Cam așa mi s-a întîmplat și mie, cînd, răscolind prin bibliotecă și prin hard-disk, după niște texte mai vechi, despre Tunisia să îmi ajungă sub privire sau pe privire –nu mai știu- această fotografie

Alături de însemnarea: ” rezoluţia ONU privind statutul corpurile cereşti:  explorarea lor este gratuită în  toate statele”

Cred că am privit-o cîteva minute și mi s-a făcut dor de Înalt, de taină, de necuprins: mi s-a făcut dor de mine însămi, mi s-a făcut dor de altceva.

și – amintindu-mi  de Carl Sagan– nu am luat în mînă o carte, ci am revăzut cu plăcerea de la  prima vizionare un film realizat  (eu nu i-aș spune ‘ecranizare’) după  o nuvelă a sa : Contact.

Eu cred că pentru o generație, cel puțin, în anii cînd puteam călători doar cu  gîndul, el, astronomul care a înregistrat un mesaj de la marţieni viitoare din apropierea casei sale din Ithaca, New York, cu o cădere de apă cascadă în fundal,el ne-a învățat în serile de joi seara să cunoaștem și să înțelegem Universul.

Într-o carte a sa, Miliarde și miliarde, C Sagan scrie cam așa (traducere aproximativă): ” Lumea este atât de rafinată, cu atît de multă dragoste şi morală atît de adîncă, încît nu există nici un motiv să ne înşelăm cu poveşti destul pentru care există puţine dovezi. .Mult mai potrivit, mi se pare, în vulnerabilitatea noastră, este să  privim moartea în ochi şi de a fi recunoscători în fiecare zi, pentru posibilitatea/ocazia scurtă, dar magnifică, care  ne-o oferă viaţa”iar el a fost, poate unul dintre norocoșii care au știut să simtă acea ”oportunitate” oferită…

Am mai privit încă o dată  , fotografia’ și surprinzător sau nu, m-am gîndit la ”cerul înstelat deasupra noastră și legea morală în noi”, de care pomenește Kant și în acea clipă mi-am amintit că văzussem nu doar un film ce s-ar putea încdra la categoria sau genul SF, ci un film cu un final-mesaj poetic, dar  și cu o anume încărcătură morală.

Eiiiiiiiiiii, dar dacă este SF – sau cam așa ceva- și morală și mai ales dacă nu lipsește acel liant dintre poezie si dorință, dintre lege și morală, atunci merg, iau o carte superbă, șcrisă de un polonez și citesc: ” Eterna credinţă a îndrăgostiţilor şi a poeţilor că iubirea e mai perenă decât însăşi moartea, acea „finis vitae, non amoris”, care ne urmăreşte de secole, e o minciună. Dar această minciună e doar deşartă, nu şi ridicolă. Nici măcar o clipă nu am crezut că acest titan gelatinos, care a devorat în adîncurile lui sute de semeni ai mei şi cu care de atîta timp întreaga mea specie încearcă zadarnic să înnoade un oricât de firav fir de înţelegere, că el, care mă poartă orbeşte ca pe un fir de nisip, s-ar putea lăsa impresionat de tragedia a doi oameni. Dar a pleca însemna totuşi a distruge o şansă, oricât de infimă, poate existentă doar în închipuire, dar ascunsă în viitor.”

Cartea este SOLARIS, iar scriitrorul Stanislav Lem.

și am înțeles că trebuie să revăd filmul lui Tarkovsky.

Am îndrăznit eu aici să pun pe aceeași pagină trei nume : Kant, S Lem și C Sagan.

Dar, chiar dacă eu găsesc unele asemănări între cele două filme, nu pot să alătur, nici să compar un film ca despre care eu cutez a crede că merita mai mult în acel an decît Oscarul pentru imagine, pe de o parte și o Capodoperă, un film de artă, pe de  cealaltă parte.  Fie doar și secvențele în întregul și cu detaliile lor de la aniversarea lui Snaut, merită o ‘abordare-analiză’separată.

Dar despre ceea ce au comun sau ”tangențial” și ceea ce le ține la distanță unul față de altul, voi încerca să scriu acolo, adică aici .

(a pomenit cineva de Orson Wells și a sa  emisiune radiofonică din anul 1938 ?  …   🙂   )