Puțin despre „baba” mea de ieri și ceva-ceva mai mult despre mine

             Ziua a doua din prima lună a PRIMĂVERII

Ziua cu numărul doi ? ( în calendarul lunii)

  Doi? dar mie nu îmi plasce numărul doi și totuși am ales numărul doi de multe ori;

 Al doilea bilet – mereu al doilea bilet din stînga, la examene, a doua carte de joc atunci cînd trebuia să extrag sau să iau o carte – doar o dată am nimerit cartea cea mare, o singură dată;

 În librărie aleg mereu a douas carte, în biblioteca de acasă, cărțile valoroase sau cele mai dragi mie, le țin tot pe al doiulea rînd, pe al doilea raft din stînga;

 La teatru, cînd merg la un bilet în plus, reușesc să ajung tot pe rîndul al doilea;

 Nu mi-a plăcut  prima meserie, am încercat și cred că am reușit să o fac pe a doua;

   Doar că nu  prea îmi place poziția locul doi în viață, sau mai corect spus, în anumite situații – cum? se poate înțelege că prefer doar locul întîi, prima poziție?? – hmmm, cui nu i-ar plăcea, sau cui nu-i place,  să se simtă pe locul celui cuvenit cîștigătorului, al învingătorului …

  Dar eu cred ca am ales cest număr, această cifră, datorită bunicii care m-a crescut și care, deși eu fiind născută înt-o zi de 10, am mers în picioare și am rămas  pe propriile-mi picioare într-o zi de 2 (doi), eveniment mult mai important și fericit pentru cei apropiați decît venirea mea pe lume, deși dorită, deși am rămas singurul copil al părinților mei;

  și pornită pe propriile mele picioare, aventura mea prin viață a continuat frumos și oarecum, curajos, gravitînd pînă în ziua  de azi în jurul vărului meu, cu care cam zece ani am împărțit fiecare zi, apoi, a trebuit să mă mulțumesc doar cu vacanțele pentru care nu vom putea să mulțumim nici Vieții și nici Celui de sus;

    și a fost frumos, pentru că  am avut mai mult decît doi prieteni, a fost minunat pentru că nu doar între două orașe, între două trenuri sau două troleibuze am avut norocul să cunosc, sa simt VIAȚA și să o trăiesc frumos;

   pînă cănd, la sfîrșitul unei veri, hăul mi s-a arătat înfometat….; și totuși viața trebuia să continue; și de atunci cam tot pe lasfîrștul verii sau începutul toamnei  am început să simt plecarea pe rînd a multora din jurul meu;  a fost greu, dureros, dar am rezistat; greu și urît a început să fie pentru mine cînd boala a început să muște perfid, apoi, tot mai adînc; ei, și ce? Capricornul are două coarne-cornițe care m-au ajutat;

  între timp, deloc întrîmplător am descoperit virtualul , lumea virtuală și deloc întîmplător acest colt al său, care îmi place și în care am îndrăznit să îmi aduc și bucuriile și stările mai puțin agreabile, frămîntările și  ceea  ce a  mai rămas din sperante, procupăril, dar și răbufnirile de orgoliu, din păcate, amintirile, dar și visele sau  o anume fantasmă care întreține visele, fără de care aș rezista mai greu, cu toate formulele și conjugările de peste zi;

  A fost o zi frumoasă afară, unde am reușit să mă  plimb puțin și să simt această zi cam zbuciumată, în alte privințe, dar, vai, necesear de clarificatoare.

    și cam atît despre mine pe acest blog!

   dacă se va întîmpla să fie citit, mulțumesc pentru interes și eventualele opinii – cele exagerat-favorabile  vor fi înlăturate, dar rog a se considera totul CE VA MAI FI SCRIS DE ACUM(pe)MAI DEPARTE, ca un exercițiu de scriere, de exprimare și – de ce nu ? – de  comunicare.

    Acestea fiind scrise și gîndite (sau invers) noi, meu  și Măria Sa, Blogul meu,  cerem SCUZE și MULȚUMIRI!

––––––––

pentru cei care au ‘baba ‘ astăzi, am găsit o surpriză:

 primul număr al revisei TIME,  apărut în anul 1923

Anunțuri

29 de răspunsuri la „Puțin despre „baba” mea de ieri și ceva-ceva mai mult despre mine

  1. Să fiu chiar primul care bat la uşa blogului tău? De ce nu al doilea, sau al treilea? Dar este totuşi necesar ca cineva să fie şi primul care întinde o mână de ajutor celui care încearcă să trecaă un obstacol. Aşa mi-a plăcut întotdeauna. Să ajut pe cel care are nevoie de ajutorul meu şi să nu aştept nimic în schimbul ajutorului dat. Aici, virtual, ajutorul este doar o vorbă spusă la timp şi prietenul/prietena virtual/virtuală se sprijină de vorba spusă deschis, fără ocolişuri sau subtilităţi. Ai tot sprijinul meu Ană. În doi vremea trece mai uşor şi din când în când în doi ne refugiem din cotidian.

    • … de cum mă va ajuta mîna, PROMIT un răspuns așa cum aș vrea să îmi reușească, în acel moment, sperînd, să ”corespundă” exigențelor
      🙂

      adaptat sau nu, modificat sau neschimbat, numele și scrisul, blogroll-ul meu nu are numere, dar preferințe, da 🙂 🙂

  2. … hmmm ! „ei şi ce ?”-ul ăla nu e ok !
    trebuie răspunsuri, rezolvări, nu ignore, corniţe şi virtual.
    n-o să primeşti ok-ul în gaşca neglijenţilor, pentru că tu nu eşti aşa.

  3. Ocupata cu tot felul de lucruri, am uitat cu totul de „Babe”.
    Daca nu-i prea tirziu o voi alege pe cea din ziua de 9 …

    Refuz sa cred ca viata e doar o insiruire de clasamente, deci locul doi nu conteaza deoarece nu reprezinta nimic.

    o seara placuta.

    • … răspund cu întîrziere, între timp , cei de la meteo au anunțat că ziua de 9 va fi așa-și-așa…

      dar acolo, la tine, sper și îți doresc să te simți bine nu doar în ziua de 9 🙂

  4. X, ia-mă la braţ şi spune-mi tu în pas vioi spre baba din 9. Dacă e frumoasă, e a ta. Dacă e… „nu frumoasă” o iau eu, dar de regulă baba din 9 a fost întoarsă pe dos ca şi mine, vijelioasă, cu soare printre nori, ba chiar şi cu lapoviţă de scurtă durată. Acum e acum. Cum va fin în acest an?

  5. @abbilbal
    Eram cit pe ce sa-ti tastez nickul ‘alibaba’ 🙂

    Te voi anunta daca in ‘locatia mea’ ziua de 9 martie a fost frumoasa sau nu.

  6. La Cluj a fost o zi superbă în 2 marte! Enya și-a ales-o ca ”babă”, normal! 😛 Ea e născută în 20 Iunie,și a zis așa: 2+0=2, rezultă că am ”baba 2”! A fost senin, soare, 18 grade C, primăvară de o rară frumusețe, am bătut în neștire străzile împreună, apoi ”ieftinirile! (sunt, chiar sunt multe și pe bani puțini!) , am căscat ochii prin Galerii (cele două care au mai rămas în Cluj), o adevărată babă reușită!
    Convinsă fiind că și la tine a fost soare și frumos, nu mă îndoiesc de puterea numerelor. Dacă în 2 ai noroc, sau ceea ce e legat de cifra 2 îți e de bun augur, asta-i! E NUMĂRUL tău. Îți doresc o primăvară cu adevărat norocoasă!
    P.S. În ce dată ești născută? (nu e obligatoriu să răspunzi, doar data dacă vrei și numai dacă vrei!).
    Îmbrățișări primăvăratice!
    Aaaaa, și acest blog e al 2 lea (ca și al lui al2lea!) 🙂

    • sincer, nu am observat nici eu că sunt sdouă 🙂 – nu am ‘intenționat’ așa ceva, dar așa s-a … otrivit sau…
      [am scris: sunt născută pe 10 – capricorn … orgolios peste măsură (: ]

  7. Neata buna celor care din puterea obisnuintei sau din simpla
    nimereala vor ajunge p-aci si vor citi mesajul meu!

    Pe scurt. Ana nu e taman cum trebe, oleaca de probleme cu
    sanatatea o impiedica momentan sa mai apara p-aciusilea si
    acum chiar ii este foarte greu sa stea in fata monitorului
    si mai ales sa scrie.
    Asa ca m-a rugat sa va multumesc pentru vizite si pentru
    comentarii, cu rugamintea s-o scuzati pentru faptul ca nu a
    putut raspunde cind si cum se cuvenea semnelor lasate de
    voi.
    Va multumeste pentru intelegere si spera sa poata reveni
    linga voi cit mai curind.

    Babe faine, cite mai sunt, si primavara frumoasa!

    • Aghiuțăăăă, mai mult sau mai puțin smolit, nu știu ce m-aș face fără antenele tale ultrasensibile… ;
      ș nu cred că ai sufletul cald de la cazanul ăla pe lîngă care stai 🙂
      m u l ț u m e s c pt tot ajutoru, aghiuță

      [ cu asemenea prieteni de suflet, chiar că este mai ușor…. ]

  8. Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Scrii o scurtă parodie a unui blog

  9. Viata inseamna: zile, cu soare sau fara, nopti, cu insomnii sau fara, dar si dimineti senine sau seri instelate. Pentru mine este seara tarziu. Ma stradui sa vad stelele. Iti doresc o noapte fara insomnii, cu vise de copil si o dimineata senina.

  10. Pingback: De 8 Martie « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s