nu stiu daca l-am ‘uitat’ pt ca asa TREBUIE sau pt ca nu eram sigura de versul original…
acum zece minute, am luat cartea, mai veche decit mama, … (are aceata carte o poveste pe care, poate daca voi pastra blogul, voi scrie ceva din ea…)
si am gasit versul
‘Ô toi que j’eusse aimée, ô toi qui le savais! ‘
Draga mea Ana, cat de sensibile sunt posturile tale. Am mai trecut pe aici, dar am impresia ca niciun cuvant nu poate comenta versurile baudelaire-iene sau acest impresionant tablou, care aduna in ochii tristi si ingandurati ai copilei-fara-copilarie toate grijile lumii…in amintirea unui „acasa”, care poate nici nu exista. Oare a ratacit drumul….sau drumul vietii unora s-a ratacit singur si ei nu se mai pot gasi nici cu drumul, nici cu ei insisi… Eu iti doresc un sfarsit de saptamana relaxat si lipsit de griji. 😛
uneori, cînd pot și am răgaz, îmi permit să mă ‘joc’ în felul meu, puțin cu poezia și pictura, dar de cele mai multe ori, nu îmi ”reusește”…
și tu, împreună cu cei dragi, să aveți un sf de săpt frumos si călduros 🙂
Pupă irina pe ana, trosnit, precum gheţuşul de-afară ! Bea-ţi cafeaua cu noi ! Dăm covrigi ! 😀 Minunată combinaţia Baudelaire / Perrault !
multumesc pt cafea ! –- e Davidoff, ca de…. stim…. 🙂 🙂
cit despre celelalte, tot …. multam!
si cu covrigi – din Pta Romana,cumva ?- si cafea, ziua incepe cu adevarat 🙂
spor s’avem…
gata, treb sa inchod …. si :*
Am aceeasi editie-‘Cele mai frumoase poezii”. , veche, veche-1965;
……….
O, tu zadarnic draga, o,tu care stiai!”
…da,Gina si multumesc….
nu stiu daca l-am ‘uitat’ pt ca asa TREBUIE sau pt ca nu eram sigura de versul original…
acum zece minute, am luat cartea, mai veche decit mama, … (are aceata carte o poveste pe care, poate daca voi pastra blogul, voi scrie ceva din ea…)
si am gasit versul
‘Ô toi que j’eusse aimée, ô toi qui le savais! ‘
(mi-au reusit accentele 🙂 …)
Draga mea Ana, cat de sensibile sunt posturile tale. Am mai trecut pe aici, dar am impresia ca niciun cuvant nu poate comenta versurile baudelaire-iene sau acest impresionant tablou, care aduna in ochii tristi si ingandurati ai copilei-fara-copilarie toate grijile lumii…in amintirea unui „acasa”, care poate nici nu exista. Oare a ratacit drumul….sau drumul vietii unora s-a ratacit singur si ei nu se mai pot gasi nici cu drumul, nici cu ei insisi… Eu iti doresc un sfarsit de saptamana relaxat si lipsit de griji. 😛
mulțumesc frumos, Mirela, deși exagerezi…
uneori, cînd pot și am răgaz, îmi permit să mă ‘joc’ în felul meu, puțin cu poezia și pictura, dar de cele mai multe ori, nu îmi ”reusește”…
și tu, împreună cu cei dragi, să aveți un sf de săpt frumos si călduros 🙂
Minunata fotografie si cuvintele se potrivesc ca o manusa.
… este pictura si ceea ce curios este ca Perrault era cunoscut ca favoritul saloanelor de lux si favoritul doamnelor din inalta societate a vremii…
ei, de data asta, asa s-a nimerit…. 🙂
[depinde de starea/dispozitia mea si de multe altele…]