Bun găsit blogosferă, bun găsit blogolume, bun găsit blog

 

     Bun găsit tuturor!

  Bun venit an  2010 ! – ești proapăt, arăți fumos ca înfățisare (hmmm, aproape în  sistem binar…). Fratele tău sau ce fel de rudă îți este și care tocmai a plecat m-a lăsat spre sfîrșit să mă plimb, să hoinăresc nițel, dar la despărțire, ca semn de rămas-bun, mi-a dat o tăviță plină de pastile și prafuri pentru răceală  – de la tine vreau mai mult decît orice, sănătate. Ne-am înțeles, așadar!

    Deocamdată, tăvița se golește și se completează la loc, iar acea stare de bună dispoziție de care știam cîndva, se cam lasă  așteptată.  Iar eu, printre ceștile cu ceaiuri calde, pastilele, batiste de hîrtie și altele care mă șicanează, încerc să uit să pun termometrul sau să fac deja plan-program pentru săptămîna viitoare.

    și cum Moșul a fost destul de bun cu mine (sîc!),am ce să citesc, am ce asculta, am cu ce să scriu,doar că nu prea am acea stare necesară; ceva-ceva tot a uitat Moșul, dar îți spun mai tîrziu.

               Dintre cărțile primite, aleg una pe care  de cîteva luni vreau  să o citesc și cum nici timp nu prea am avut am așteptat să o găsesc printre cele lăsate de Moș, așa cum mi s-a promis.

        Iau în mînă Supleantul de Petru  Popescu; subiectul cărții îl știu/știam, am   auzit si citit păreri și opinii mai mult sau mai puțin avizate, oricît de greu ar fi de crezut, m-a interesat mai puțin cît de adevărată   ar fi putut să fie pasiunea unui tînăr scriitor considerat și rămas pînă astăzi, (îndrăznesc să cred!…)  figura sau semnătura  emblematică, „simbolul” generației sale, îmi era dor și eram curioasă de  scrisul său de acum. Atunci cînd ai citit tot ce a apărut scris de el în românește, chiar și cele cîteva traduse, iar peste  ani și peste atîtea lecturi și întîmplări cel puțin bulversante,  la stupid de banala întrebare, dar care, vai!, te dezgolește pardon!, te ”arată” atît de bine -”ce cărți sau ce carte ai lua…?”- răspund fără să mă gîndesc mai mult decît o miime de secundă, de fiecare  dată : PRINS. Cartea citită acum, am comparat-o în gînd, pentru mine cu celelalte șui mi-a plăcut mai  puțin decît cele scrise înaainte de a pleca și mai mult decît cele scrise dincolo, departe; iar atunci, nu cred că a părăsit România cu adevărat niciodată. Inegală ca stil, cu unele inadecvente conjucturale (???), incitantă pentru unii, poate prin personajele sale, mie cartea mi-a lăsat o stare care a copleșit pentru o zi senzația sau starea de boală– am zîmbit cu adevărat pe alocuri, sau  amar de cele mai multe ori, am lăcrimat cînd adevărul sau, mă rog, veridicitatea amintirii a ceea ce  este pritenia sinceră a durut tocmai prin neputința de a o păstra.; mi-a plăcut povestea de dragoste din carte și rămîn curioasă nu dacă ”fiica puterii” a fost îndrăgostită de tînărul scriitor, ci mă întreb și acum oare cine este  acea femeie al cărei nume se regăsește în cea mai frumoasă  dedicație citită de mine și de ce a schimbat dedicația la reeditarea cărții după anul 1990….

 Mai frumos decît a scris cineva pe un blog drag  mie, eu nu o pot  face….

Sună telefonul ; un prieten,Vlad, mă întreabă  dacă am primit colecția cu filmele lui Tarkovski, ei, bine, tocmai pe accea nu o primisem din ceea ce așteptam…… poate l.a anu’…   ”eu am primit o muzică grozavă! Cobori pînă la noi? Doar travesezi; merită, crede-mă!” Am explicat că sunt răcită și după ce am închis, mi-am amintit ca am o carte  împrumutată de la ei :   De vorbă cu Marina Tarkovskaia, sora regizorului Andrei Tarkovski de Elena Dulgheru. Am luat cartea cu oarecare ciudă, dar hotărîtă să o citesc,  nu mă simt bine, o răsfoiesc ușor cu gîndul să o reiau serios seara;  citesc : Tarkovski – Cel Întăi Chemat al artei a şaptea .    .. bine, bine. E mare, e genial, e copleșitor, dar nu cred că este singurul ”chemat”, chiar dacă sora sa spune că ” povestea Călăuzei este povestea lui Hristos”….   Doamne și cum s-a mai interpretat   acdeastă minunăție de film, cîte simboluri mistice sau profane, chiar politice i s-au găsit… și poate poentru că este început de an, îmi amintesc cu aproximație ceva din rugăciunea Călăuzei ; ” Fă, Doamne, ca tot ce-au sperat să devină realitate…”

 și o alunecare ciudată a gîndului, pe care nu îl las să apropie scriitorul si profesorul din Zonă de scriitorul mai tînăr și o femeie matematician care încearcă să evadeze în singurul refugiu pe care crede ca și-l poate permite….

   nu vreau să greșesc, dar Călăuza  lui Tarkovski, spune cam așa: ” ce-i mai important, să creadă in ei însiși  …. slăbiciunea e o minune, tăria e un nimic… ”

    pe ultima pagină a cărții lui Petru Popescu citesc ; ” unește-ți ritmul pasului cu ritmul unduirii punții și-ți vei găsi ritmul firesc…”

 

         Acea matematică a lacrimii din Nostalgia o    las acum deooparte;

iar eu mă gîndesc la doi oameni hărăziți, două talente [nu, nu le compar  !!!] care nu s-au mai regăsit pe sine cu adevărat departe  de casă.

și aud rîsul fetiței din biserica din Andrei Rubliov și asta poate pentru că

am primit un colaj unde am citit :

Să vă aducă anul 2010 mai mult timp să rîdeți …. pentru că …rîsul este

muzica sufletului

Anunțuri

29 de răspunsuri la „Bun găsit blogosferă, bun găsit blogolume, bun găsit blog

  1. Buna dimineata, ANA!!!
    Tocmai citesc ‘ supleantul’. Stii ceva? Nu- mi place prea mult. Nu stiu de ce.E ca si cum ii lipseste ceva. Poate ca ma voi lamari maine. Cand imi doresc s-o termin.

    Un an cu multa sanatate iti doresc!

    • Buna ziua, Gina!
      (la mine e cu o tuse devastatoare )

      ce lipseste ? poate acel nerv, acel ‘ceva’ din cartile de dinainte…
      si totusi, placerea lui de a se juca cu cuvintele eu am simtit-o

  2. La multi ana ana ana 🙂
    sper ca ai primit mesajul. la chisinau retelele au decis sa nu mai functioneze de atata incarcatura. probabil si-or fi zis – hai sa mergem la odihna, oamenii ar trebui sa se intalneasca pe viu ca sa isi transmita mesaje 🙂

    ma bucur ca ai revenit aici

    sa ne iubim, asadar 🙂

    • da, am primit si multumesc frumos!

      inca nu am revenit pe de-a’ntregul pentru ca ma tine la pat raceala sau ce-o fi…
      an
      si da, sa fie un an cu iubire pentru cei care pot saa= o simta

      si trebuie sa putem, nu-i asa ?

      cauta o carte de Tarot sau ceva sa imi mai domoleasca tusea

      ar trebui sa imi fie deajuns gindul tau… si al Vostru

      revin cind ma ‘inzdravenesc’ nitel

  3. Alo ! aLooo ! alOOOOO !
    De când ideea reducătoare de zâmbet, cum că Moşul vine numai de Crăciun ? O ciocolăţică, un grapefruit, o nucă nu puteai să-i pui pe listă, hmmmm ? 😀 L-ai năucit cu ditai post-it-ul, pe care ai scris cu Arial Black de 16 : Tarkovski !!!
    Fii cuminte şi-l găseşte el până la urmă şi pe ăsta ! :*

    Billy Mincinosu’

    • 🙂 🙂 Găsiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      și primit, dar nu dau înapoi amu, că=i cam … răcit, nu rece …

      si multumeste tare, tare lui Billy 🙂

  4. Eşti în luneta lu’ Billy acu’ ! Păzea ! 😀 Şi în ianuarie nu se laudă nimeni că e răcit ! Doar cei cărora le e bine ! Că-s mai puţini ! :p Ceaaaai bei ? :(( No, păi d-aia ţî rău ?!? :)) Să mă laşi să scriu cu diacritice, indiferent ce vezi tu acolo ! Mă obligă soarta mea crudăăăă ! Muahhhhîîîîî ! 🙂

  5. ‘nțeles!

    dapăi, eu mi-s cuminte de felul meu, ce, nu știi?! 😀

    acum mă duc să iau hapurile ca să pot scrie dictando, da’ numai de mîine

  6. Cu Elena Dulgheru am avut si eu dificultati…in a o intelege. Se pare ca nu sunt singurul. Cand vezi peste tot numai genii, apostoli, unici si Xr e clar ca la mijloc e o problema…

    • @Lantrenativa: Bun gasit in noul an si bun venit pe blog !
      eu recunozsc ca am citit=o ocazional in Suplimentul Adevarului, iar uneori am avut aceeasi impresie pe care o spuneti/exprimati Dumneaoastra;
      in ceea ce priveste cartea cu interviul avut cu sora lui Andrei Tarkovski, am ctiit-o nu doar pentru ca nu imi place sa las o carte neterminata,
      dar voiam sa aflu mai multe despre Artistul si omul Tarkovski; personal nu cred ca acesta si-a dorit sa fie un prfet si nici sa se caute ‘eficienta cuvintului
      proorocesc’ al sau si nici sa creeze mituri… ; in masura timpului liber si a disponibilitatii, voi incerca sa citesc mai atent ceea ce scrie Doamna Elena Dulgheru.

  7. Anăăă.. ia, ţâne tu ceva de la mine : icişa hmmm ? 🙂 Că nu se pupă mesaju’, hmmmm, nu se pupă ! da’ n-am devenit on-topic la cei 150 de venerabili ani ai mei ! :)) În plus se recomandă Bocşa la răceală mai ceva ca Iureş la astenie !..hai te pup, tanti Tarkovski ! :* şi de rezervă, dacă nu mere emoticonu’: muahhhhhhîîîîî !

    • @irina (din nou 🙂 ) : nu prea inteleg cum nu se lipesc mesajele, pt ca in afara de acel icisa 😀 am cam inteles, doar ca acum sunt intr-o faza in care sau
      cind nici o țura-țura din Maramu nu cred m-ar ajuta, poate o pălinca de acolo si zau ca nuoie de alt anestezic sau contra mai am nevnuoie de alt anestezic sau contra
      pe ceilalti, adumi–i altadat” mulțam !
      si stiu ca ma mai provoci… dar asteapta sa ma fac mai bine!

      dictando scriu mîine, promit

  8. @CELLA : si tie iti spun acum atit de des repetatul si firescul MULȚUMESC si sa ai parte de un an bin, cu bucurii, iar pe mine sa ma lasi sa
    trec mai mult in tacere pe blogul tau – aam nevoie

  9. mda… te mai lăsăm o zi să fii prim balerină în Lacul.. dar, Ană !!! ai de grijă ! mâine te prezinţi cu pălincă ! Dacă tot n-o bei tu, dă-ne-o nouă ! Iote câţi colindători ai la uşă !:)) ..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s