în viaţă se mai întîmplă şi aşa

simplu, dureros, dar fara patetisme
Fiecare avem, desigur, propriile experiente, mai mult sau mai putin asemanatoare cu ale celorlati.
Eu am invatat cat de pretioasa e prietenia; am invatat ca se castiga greu, dar se poate pierde usor;
Am invatat ca uneori poate fi mai puternica decat dragostea, mai calma, desi lipsita de vibratiile si zbuciumul acesteia, prietenia este reazemul pentru naufragiatii (d)in furtunile iubirii.

Am invatat, totodata, ca prietenul te ajuta cu pricepere si cu tact sa iti descoperi sau sa iti recunosti limitele; prietenul iti da sau iti reda increderea intine, dar cand este dezamagit te avertizeaza cu tact, pe ocolite, sau in mod mai direct, aratandu-ti si atingandu-ti direct punctele vulnerabile.
Eu in seara trecuta am pierdut cel mai frumos si mai bun prieten pe care viata mi l-a daruit fara sa cer si fara sa il caut eu prea mult.
De ce l-am pierdut? De ce nu am stiut sa il pastrez ca pe sprijinul trainic care credeam ca poate fi? Probabil raspunsul se paote afla doar incercand sa punem intrebari si sa raspundem impreuna, ceea ce acum pare greu de realizat, aproape imposibil.
De ce ?
Pentru ca pretul platit este INCREDEREA in prietenie, increderea in oameni, increderea in mine insami.
Si pentru ca nu pot sa ii spun, sa ii transmit altceva, imi permit sa ii reamintesc ceea ce scriam candva, iar atunci nu am inteles de ce mi-a spus ca nu ntrebuia sa scriu asa ceva:

Un prieten ti-l alegi, sau esti aleasa de catre acesta ; uneori se intampla spontan, intr-o clipa norocoasa cand, pornind de la un cuvant, sau de la o simpla imagine prin care va regasiti aceeasi vibratie ; alteori, prietenia se ‘incheaga’ mai greu, este nevoie de timp ca aceleasi sentimente, ganduri, trairi sa se recunoasca si sa se lege ca doua verigi, sau ca doua inele, care mai apoi, se vor lega, poate, intr-un lant mai lung si mai puternic. Depinde de fiecare cat de trainica se va dovedi in fata timpului inexorabil aceasta ingemanare.
Prietenia se infiripa usor, dar cea adevarata se pastreaza cu grija, atentie si rabdare Si mai ales cu incredea unuia in celalat, sau in ceilalti.
Prietenul iti este aproape, in fiecare clipa cand ai nevoie de un sfat, este mana care te mangaie atunci cand te atinge rautatea din jur, este leacul care alina orice durere, este umarul pe care poti plange nestingherit, fara jena, este respiratiea care te ajuta sa inspiri atunci cand nu mai aer ; este cel care te simte dincolo de timp si de spatuiu ; este cel care are incredere in tine, tocmai pentru ca tu ai reusit sa i-o castgi prin respect — se poate sa fie si cred ca este, la fel de adevarat si ‘inteles’ invers : adica prin incredere castigi respectul si increderea celor din jur ;
Dar o dată şi o dată, ora plecării fu aproape:
– Ah! făcu vulpea… voi plînge.
– E vina ta, zise micul prinţ, eu nu ţi-aş fi dorit răul, dar tu ai vrut să te domesticesc…
– Bineînţeles, spuse vulpea.
– Dar tu o să plîngi! zise micul prinţ.
– Bineînţeles, răspunse vulpea.
– Atunci nu cîştigi nimic din asta!
– Ba cîştig, zise vulpea, gîndeşte-te la culoarea grîului. Asemeni Micului Print, unii sunt grabiti, apar in viata noastra, ne bucura, ne ajuta sa ne redescoperim cu tot ce avem mai bun sau mai putin placut in noi,[cu mine asa s-a intamplat ; da, recunosc, am fost norocoasa], iar apoi pleaca spre ale lor a; fiecare are undeva o floare –un trandafir, poate- de care este raspunzator, tocmai pentru ca : pentru că el este cel pe care l-am udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit cu paravanul. Pentru că el este cel căruia i-am omorat omizile (în afară de două-trei cît să aibă şi fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat plîngîndu-se, ori lăudîndu-se, ori, uneori, chiar tăcînd. Pentru că este trandafirul meu.

Dar cand un pieten pleacaă de buna-voie, invocînd urgente reale sau nu, am dori sa isi aminteasca : ceea ce i-a spus vulpea la despartire : Dar tu nu trebuie să uiţi. Eşti răspunzător de tot ceea ce ţi-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Eşti răspunzător de trandafirul tău… Da,bunul meu prieten de suflet, acum inteleg de ce iti sunt atît de dragi trandafirii…
Prietenia este un trandafir pe care îl   ţii cu grija, cu sfiala cu delicate in mana, intre palme ;
Se intampla, insa uneori, ca din neatentie sau din neglijenta, sau poate din nepricepere, palmele acelea, facute caus, sa se desfaca , iar pe jos nu raman doar petale de trandafiri, ci si litere si lacrimi…
Si din nou gandul e intunecat de intrebarea : oare cum va fi pentru mine cand rabdarea ta va obosi
Stiu doar atat— nu imi va fi deloc usor, dar as vrea ca tie sa iti fie mereu si mereu bine.

Si pentru ca acum imi este, intr-adrevar, foarte greu, pana imi limpezesc gandurile , pana voi mai reusi sa castig ceva incredere in mine si in oameni, am nevoie de un ragaz; de aceea, nu imi iau ramas bun, nu scriu un patetic ‘Va las cu bine’ sau ceva ce ar putea aduce a final implacabil, care ar parea ridicol cand si daca voi simti nevoia sa ma reintorc pe blog.
Si cred, as vrea sa cred ca ma voi reintoarce, de data aceasta, fara sprijinul nimanui…
Stiu ca ma repet dar ,
Stiu doar atat— nu imi va fi deloc usor, dar as vrea ca tie sa iti fie mereu si mereu bine.

(textul a fost scris mai demult, dar credeam că într-o perioadă  cînd  pierzi foarte multe, îţi rămîne, cel puţin  în acea noapte dintre ani,   un reazem  )