Jocul cu mărgele de sticlă

Oamenii mari sunt pentru tinerime  stafidele din cozonacul istoriei unuversale, ei formează, desigur substanţa-prpiu-zisă a acesteia, dar nicidecum atît de simplu şi de uşor cum se crede, să distingi pe cei cu adevărat  mari de cei doar aparent mari.

*

Pot să  vină vremuri de spaimă şi de cel mai profund dezastru.  Dacă în dezastru mai e posibilă vreo fericire, aceasta nu poate fi decît una spiritual, care să privească înapoi cu dorinţa  de a salva cultura vremurilor trecute, care să privească înainte cu hotărîrea de a reprezenta senin şi statornic spiritual într-o perioadă ce altminteri ar putea să cadă pe deplin   pradă materiei.

*

(…) Voi trataţi istoria unversală la fel cum matematicianul tratează matematica, în care există numai legi şi formule, dar nu realităţi, bine şi rău, în  care nu există timp, nici un ieri şi nici un mîine, ci doa prezent veşnic, neted, mathematic.

Hermann Hesse –  Jocul cu mărgele de sticlă, Editura  RAO 1994

Pasajele de mai sus le-am ales la întîmplare, dar aş vrea să pot şi să am curajul, ca luna viitoare, adică în anul care vine, în măsura în care Timpul va fi îngăduitor cu mine, să  revin asupra acestei cărţi minunate, fără de care marea literatură a acestei lumi ar fi, dac nu mai săracă, cel puţin, altfel.

Şi poate voi mai ‘scăpa’ de unele  restanţe .

[   două zile, cred, voi face doar vizite şi voi citi bloguri; voi reveni pentru cuvenitele urări de Sărbători; deocamdată,  am făcut un pact cu Cronos   – pare mai  înţelegător şi mai… ‘iman’ decît  credeam    🙂 ]


Anunțuri

12 răspunsuri la „Jocul cu mărgele de sticlă

  1. Da, Anuşka. Şi numele tău sună ca nişte mărgele care sar jucăuş, pe trepte în sus…

    Ana

    Ana

    Ana

    Ana

    Ana

    Ştie Angela ce ştie! Şi îngerii cu toţii. Ei se joacă uneori cu numele noastre rotunde. Oh, uite-i. Iar au început să râdă, în timp ce frumoasele mărgele Ana Ana Ana Ana Ana urcă treptele câte trei, câte patru, câte şapte deodată.

  2. una dintre CĂRŢILE MELE 😉 SĂ REVII, chiar TREBUIE!!!
    pînză de păianjen înlăcrimată… despărţindu-ne pe noi de noi prin voi… apoi… înapoi prin voi în noi, drum fără oprire dus-întors
    vehicol(indispensabil?)LACRIMA,cheia sufletului

  3. Astă-vară am încercat şi eu o poză asemănătoare cu „săpuniera” mea. Evident că nu a ieşit mare lucru.
    Dar, cartea îmi aminteşte de o altă situaţie. Undeva, prin ’93, am constatat că nu o pot citi. Aşa cum îmi permitea timpul: pe fugă. Am găsit un anunţ. Caut cartea. Mi-am frecat mâinile şi am zis că e şansa mea să mă arăt mare afacerist. Scot bani, de ciudă că nu am timp să o citesc. La adresa respectivă, am dat peste un Om minunat, cu un trup jalnic diformat de boală. Am înţeles imediat că aş putea scoate un preţ chiar mai bun decât îmi propusesem … Dar, oricât aş fi cerut, ar fi fost nimic pentru mine, faţă de bucuria respectivului că a găsit cartea. I-am dăruit-o. Cu atât mai mult cu cât o cunoşteam pe mama lui: infirmieră la un spital! … Am plecat mai bogat de-acolo! Numărându-mi în continuare banii ca să-mi ajungă şi de bilet de autobuz şi de ţigări!

  4. Draga Ana,
    Iti doresc Sărbători fericite și un 2010 cât se poate de bun!
    Te îmbrățișez și… îți mulțumesc pentru toate gândurile bune de e blogul tău și de pe al meu. Și pentru cadourile de artă rafinată pe care mi le-ai oferit în mailuri 🙂
    Cu bine.

  5. Va multumesc tutrora si fiecaruia, deopotriva!

    cred ca fiecare isi are margeaua sa din acea fotografie despre care Vania spunea atit de frumos
    si as fi vrut sa pot raspunde fiercaruia, in parte, dar sper ca veti intelege mai sus de ce nu o pot face si de ce trebuie sa imi protejez/ mina si nu numai

    ––––––
    daca pt postare am ales mai mult sau mai putin la intimplare, acum, an cautat pt toti, anume:

    un spatiu sa schimbam cu celelalte,
    si nuci o vatra nu ne fie draga,
    al lumii duh in lanturi nu ne leaga,
    ci vrea din treapta-n treapta sa ne salte.

    ––––––––––––––––––-

    si va urma ceva ce nu prea imi sta in obicei…

    [tot asa/astfel cum nu obisnuiesc sa scriu asa ceva:

    Gina, iti multumesc pt toate gindurile si grija ta, insa as prefera sa inteleaga o anume persoana care cred ca a gresit blogul din nou, anume ca eu nu cred ca acesta e un site matrimonial (scuze!), ca atare, eu nu voi accepta asemenea comentarii lasate de domnis-sa pe blogul meu…;îi sugerez să se adreseze direct acelei persoane,nu sa foloseasca blogul meu ca intermediar; unul dintre comentarile sale se voia o replica sau un adaos la un comentariu de al tau, aici pe blogul meu; alte amanunte cred ca ar fi injositoare pt mine – si asa mi-a fost greu sa scriu, dar sper ca doamba respectiva sa inteleaga – multumesc![ Va repet, stimata Doamna, asa cum spun francezii : ‘iertam, dar nu uitam”]
    ––––––-
    pacat de jocul si universul lui Hesse!…

    repet: rindurile tale, Gina, erau, ca de obicei, frumoase; in rest… poate ne vom regasi la anul…]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s