(şi) sentimente

Speranţă ….. dezamăgire

şi

milă

(resentimentul nu se mai simte)

[aş fi putut scrie ca ‘titlu’     sentimente electorale, dar….]

––––––––––––––––––––––––––––––-

I've been trying to get this image for years. But since it so rarely snows by Jesse Young

I've been trying to get this image for years. But since it so rarely snows by Jesse Young

Era într-un sfîrşit de săptămînă din noiembrie 1989, cînd beneficiam de ceea ce se numea pe atunci ’săptămîna de lucru redusă’, adică, aveam  ziua de sîmbăta liberă şi eram tineri, fragezi voioşi, aşteptînd  pe un peron al unei gări din provincie trenul care să ne ducă într-o minivacanţă la Sinaia. Nu îmi amintesc dacă era frig sau cald, dar îmi amintesc altceva : că printre glume şi alte vorbe spuse atunci cu nerăbdarea de a  simţi aerul de munte, am început să observăm că noi şi cei care veneau /ajungeau după noi în gară,  contrastam oarecum cu figurile celorlalţi călători sau pasageri-trecători  de acolo, pe care încremenise o crispare care nu ştiam dacă era nedumerire, neînţelegere sau spaimă; unul dintre noi, mai curios, deh, ale tinereţii nebune vicii sau virtuţii…, avea să ne lămurească cîteva minute mai tîrziu, după ce întrebase în felul său, în dreapta, în stînga, in nord-est şi sud-vest:– cu puţin timp în urmă fusese  ridicat de  către doi ofiţeri în civil un băiat despre care circula zvonul că protestase prin manifestele pe care le împrăştia, împotriva regimului. Despre acel băiat, eliberat pe 22 Decembrie avea să se amintească într-un interviu  în presa din primele luni de după Revoluţie;  şi cam atît ştiu despre acel băiat.

Bine’nţeles că a venit trenul,  că am băut toată cafeaua cu năut, care ar fi trebuit să ne ajungă pînă seara, cel puţin, că după ceva neînţelegeri cu cazarea, rezolvată printr-o sumă de lei adunaţi de la fiecare dintre noi, am uitat de toate neplăcerile (necazurile nu intraseră încă în viaţa noastră), ne-am bucurat de tot ceea ce bne oferea staţiunea şi  îmrejurimile; îmi voi  aminti mereu că a doua zi, Duminica, cei 15 sau cîţi km sunt exact pină la Pîrîul Rece, străbătuţi pe jos au fost răsplătiţi de surpriza colosală de  vedea pe viu Holograful acelor ani, că am dansat, că am băut cafea adevărată şi că am găsit table mari (normale, de fapt) de ciocolată, că unii au avut şansa, norocul, chiar, să plece cu un autograf…

Seara, am plecat spre casă, eu oprindu-mă la Braşov, pentru două zile, programul, aranjat din vreme, permiţîndu-mi acest lux. Am nimerit în Braşov în ajunul zilei de 15 Noiembrie: ştiam că prudenţa trebuie să fie maximă în acele zile la doi ani de  la ceea  ar fi putut să fie pentru români  o cotitură de destin, dar nu a fost să fie…;  într-o staţie de troleibuz am întrebat în şoaptă pe un prieten vechi cum se justifică  pentru oameni prezenţa  miliţienilor şi a bastoanelor din mîinile lor, o imagine care mi-a rămas atît de puternic fixată pe retină, încît îmi revine mereu cu diverse ocazii, fie că e vora de lectură, de film sau de viaţa reală, cît se poate de reală.

Aş putea să amintesc, să scriu despre un telefon de la un  prieten de suflet:  ’le-au găsit’…  ’cum? Cînd ?’  –  erau nişte schiţe de manifeste lăsate din neglijenţă sau din grabă pe  măsuţă, dar despre acestea, cît şi  despre  ceea ce a făcut acest tînăr bărbat cam ‚rebel’ –- şi care a riscat mult  mai mult decît oricare dintre grupul nostru de prieteni–  nu îmi permit să o fac fără acordul său.

Acum, în timp ce ascult la TV discursul Domnului Preşedine la un miting electoral -hmmm, în apropiere- aceleaşi fraze pe care deja le ştiu, mă gîndesc că în acel an, peste o lună, la ora 5 dimineaţa aveam   să aud la Radio Europa Liberă primele  informaţii despre ceea ce se întîmpla la Timişoara; acum, îndrăznesc să mă întreb şi să îmi răspund singură că poate nu a fost chiar întimplător– este desigur, doar  în imaginaţia mea;  nu cred în scenarii sau/şi scenarite, dar  în coincidenţe, uneori, da…

Untitled by David Maisant

iar peste o saptămînă  suntem chemaţi şi ar trebui să mergem la vot ;  nu este obligatoriu, dar cred că cei care vor si cer ceva de la societate şi de la conducătorii săi, eu cred ca trebuie să îşi exercite acest dreept.

Şi va veni un alt 22 , în Decembrie….

Cred că depinde de cel din Noiembrie dacă vom şti să respectăm ziua fără de care, poate, nici  accesul nostru în universul blogosferei nu ar fi fost atît de  uşor .

Anunțuri

4 răspunsuri la „(şi) sentimente

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s