pentru încheia ziua cît de cît… , scotocesc printr-o memorie vinovată
On ne peut pas bien vivre en sachant que l’homme n’est rien et que la face de Dieu est affreuse.
Qu’est-ce que le bonheur sinon l’accord vrai entre un homme et l’existence qu’il mène ?
–––––––––––––
Arta ni s-a dat pentru a birui o soartă dificilă…. Invăţăm din ea mecanismul vieţii, al destinului.
eu nu am reuşit – se pare –să învăţ nimic
ci una care, poate şi-ar fi avut rostul sau locul mai potrivit altă dată, dacă ceva anume, întîlnit undeva, aici, în blogosferă, pe un blog care mie îmi place mult, nu mi-ar fi amintit de o realitate pe cît de dură, cu atît mai mult aducătoare de nelinişti
nu mi-ar fi amintit deceeea ce repetam doar in
Nicolae Labiş - din Albumul Memorial editat de revista Secolul 20
gînd în urmă cu douăzeci de ani şi care se vor, se cer, parcă, a fi rostite răspicat acum, pentru a alunga temerile care devin tot mai acut simtite,în condiţiile în care minciuna, răutatea şi impostura devin tot mai agresive şi ameninţătoare;
speram -şi încă mai sper- ca Timpul să mă lase să scriu un gînd/rînd despre cel care credea că „s’a născut într-o zodie bună”, dar priveşte de-acolo, de sus ‘ împietrit şi mut’, încercînd să înţeleagă ‘o clipă neînţelesul grai/ plin de jalea unui veac trecut
Noi, nu!
O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?
Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 