sa cred ca sunt norocoasa ?
‘Sunt norocos?’ este titlul fimului cu care Tudor Giurgiu este prezent la Festivalul Astrafilm.
Dar nu voi scrie acum nici despre acest documentar, nici despre cel al Miei Telman ‘WE WEREN’T PEOPLE WE WERE NUMBERS… AUSCHWITZ/Nu eram oameni, eram numere … AUSCHIWTZ’ [pe acesta il recomand consilierilor de la Cotroceni, poate ca dupa acest film Domnul Presedinte va lacrima mai putin teatral] si nici despre altele vazute.
Poate o voi face, cindva, de se va putea, pe un site de profil; poate….
[oricum, raceala, vremea urita, sistemul meu imunitar foarte slabit, recomandarile medicului ma obliga sa renunt…. asta e…. deci, nu sunt norocoasa…]
Octavian Paler are un roman caruia i-a pus ca titlu ‘Un om norocos’ (in anul primei editii, soarta romanului nu a fost deloc norocoasa).
Atit cit am eu sa reusit sa observ, este plina blogosfera de opera sa si este foarte bine , cred eu. Ne amintim de el mai tot timpul, dar nu stiu citi se pot bucura ca au avut sansa sa il auda si sa il vada pe viu, sau sa plece de la o lansare de carte cu acea caramida calda sub brat, cu cerneala abia uscata pe prima pagina , cu scrisul celui care, doar in urma cu citiva ani declara intr-o carte-interviu ca ’ lumea in care traim nu este inca asezata; o ducem cum putem, de azi pe mîine, sperind in zadar sa se mai schimbe cite ceva şi in bine’.
DA!–acum pot spune ca am fost norocoasa: eu am avut aceasta sansa!
M-am ferit sa il pomenesc des, pentru a nu mi se reprosa ca ’ma iau dupa altii’, dar am incercat atat, un text din titlurile citorva dintre cartile Domiei sale, aici
Undeva, printre hirtille dau ‚decupajele’ mele vchi am gasit aceasta fraza scrisa sau auzita – nu mai stu exact- : ‚riscul cel mai putin grav pentru in artist este sa traiasca pe o muchie de cutit’ – Octvian Paler.
Eu am avut si am un respct deosebit pentru cei care au curajul sa riste; unii au o vocatie pentru asa ceva si nu cred ca este nevoie sa ai talentul unui artist pentru a iubi riscul sau a trai riscant.
Si cum, incercind sa traiesc invatind mereu sa merg pe sau printre meandre, am fost nevoita sa ma sprijin de certiduini, desi acestea s-au dovedit adesea mai subrede si mai nesigure decit iluzia unei bare de sticla intinse de o mina firava,
ei bine,
acum risc si provoc eu viata asta: daca ea nu a obosit, eu am obosit sa tot trec sau sa ard etape si incercari; de data asta va fi care pe care !
Si daca mîna ma va ajuta si voi reusi sa tastez cit de cit inteligibil, voi explica,aruncind, aici, pe blogul meu toate intrebarile la care pina acum nu am primit vreun raspuns si se pare ca nici nu voi primi – si eu si Timpul fiind grabiti, fiecare in felul sau, dar numai unul impotriva celuilalt.
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 
Draga mea Ana Maria,
Nu ştiu nimic mai mult decât ai scris despre viaţa ta în paginile acestea. Şi de fapt nici nu am citit toate, toate postările de anul trecut şi până acum.
Am înţeles că ai uneori o amărăciune şi momente mai grele. Discreţia te-a făcut să nu povesteşti despre ele. Chiar fără să ştiu aşadar mare lucru despre zilele şi nopţile tale, cred că eşti un om norocos. De ce? Pentru că ai suflet. Viu. Căutător. Primitor de frumuseţe. Cald. Pentru că ai credinţă. Şi generozitatea de a împărtăşi frumuseţea din propria viaţă şi din propria inimă cu alţi oameni.
Asta te face norocoasă. Şi în general… asta face planetele să se învârtă. De aceea am simţit să îţi dăruiesc imaginile acestea.
(Înainte să fi intrat pe blogul tău şi să fi citit întrebarea ta, ti-am pregătit un dar mic, aproape copilăresc în paginile mele. Te aşteaptă acolo. E din suflet.)
ApreciazăApreciază
@Dulcedeea:
mult, muuuuuuuuuuuuuuuuuult prea frumoase,(cam exagerate) cuvintele si gindurile tale pt care iti multumesc !
iar carcterizarea facuta de tine pe blogul tau m-a … ‘muiat’ pur si simplu…
MULTUMESC inca o data… stii sa citesti bine in cuvint si dincolo de el;
sincer, m-a surprins alegerea seventelor din finalul Calauzei – filmul cel mai putin apropiat mie dintre filmele lui Tarkovski; de fiecare data cind reusesc sa il vad, parca vad alt film si totusi acelasi;
nu, nici eu nu as intra in acea camera a fericirii promise (si gasite, probabil), chiar daca ma las convinsa/cucerita, chiar de credinta si sinceritatea lui Stalker; daca inteleg ca nu trebuie abandonat, ci reluat sau urmat si de catre altii, drumul ptin Zona, chiar daca de fiecare data sau ptt fiecare are alt ‘inteles’ sau, mai corect scris alte aspect al adevarului (desi…). ei bine, eu inca nu am reusit sa aflu rostul, mesajul, ‘cheia’ puterilor paranormale ale fetitei caare, lasind deoparte Cartea Sfinta, misca paharele de STICLA cu APA si nu inspre mijlocul mesei si nici macar pina laa marginea mesei…
nu, inca nu am reusit
tatal ei citeste, in film, cam asa ceva: ‘important e sa creada in ei insasi…..’
ApreciazăApreciază