un ‘demers’ amînat

zilele trecute am scris o frază nu tocmai ’onestă’ (de  şi pt mine):

par ivyparisnews.com

par ivyparisnews.com

alăturam acolo numele Simonei de Beauvoir  alaturi de  cel al două dintre scriitoarele de succes ale  literaturii americane de un anumit gen mai … comercial.

Căutînd un răspuns la o aşa-pretinsă  temă  – condiţia autorului şi raportul dintre viaţa sa şi ceaţia acestuia, am luat cartea Memoriile unei fete cuminţi, însă, întîlnind o frază trimitere către Forţa  lucrurilor (La Force des Choses), am sunat şi am rugat un prieten  (sursă sigură) să îmi împrumute şi mie tomul de hăîrtie printată în format pdf; am sacrificat o noapte şi o zi, dar nu regret – nu am de ce, dimpotrivă.

Şi din absurdul şi ricolul cotidian am ajuns în existenţialism; aparent, nu e prea  mare saltul…. aparent , doar!

Recunosc, a trebuit la început să constat dezamăgită cît de mult am pierdut din obişnuinţa de  a citi mai mult decît un ziar on-line în franceză…  dar satisfacţia lecturii este înzecită.

Este cartea unei femei ajunse la maturitate care nu doar asistă  la jocul unor lucruri- forţe din afara sa : timpul, istoria, viata, moartea, dar  le şi  înţelege  cu luciditate, ca apoi să le redea în maniera sa proprie.

Aici  găsim memoriile unei femei instruite, cu o inteligenţă care aproape că sperie uneori,  care vede şi vorbeşte şi scrie despre viaţă fără pudoare tîmpă, fără prejudecăţiile vremii sale, dar şi fără acele  stridenţe carnale care la alţii parcă vor să scoată în evidenţă instictele animalice din om.

Ceeea ce pe mine m-a impresionat nu este ironia cu care priveşte propria sa viată, ca pe un  ’drόle d’objet’, nici refuzul suficienţei mic-burgheze, sau refuzul unei conduite  excesiv controlate. Ceea ce consider eu a fi‚ ’cîştigul’ meu cel mare, preţios din acestă carte este sau sunt portretele inedite, foarte imane, aprpape  de a ’desfiinţa’ imaginea mitică a  acestora: Sartre, Camus, Hemingway.

Poate voi reveni asupra lor…    aş vrea.

Pentru acum, reţin doar ideea din finalul  acestor memorii scrise de cea care, peste ani, nu va mai crede că lumea poate fi cuprinsă în propria sa experienţă:

’vieillir c’est   se définir et se réduire’

Oare doar atît?

Şi chiar dacă citim doar Toti oamenii sunt muritori sau Memoriile unei fete cuminţi, la sfîrşitul lecturii, rămîi cu cu convingerea  că există, totuşi, un sens în aceată lume care pare că îşi pierde orice sens

Stiu, nu am’dezvoltat’  ideea de la care am pornit, dar sper să încerc în curînd această  ’aventură’ a mea (este o provocare personală, sau o auto-provocare)

[dar pînă atunci, am primit un semn al toamnei alungate prea devreme şi vrau să îl simt]

Reclame