am încercat, dar…

9256874-sm

am incercat şi am sperat că voi reuşi să revin la scris, iar prin scris să îmi găsesc, aşa cum se întîmpla altă dată liniştea şi echilibrul interior, să găsesc răspunsuri, dar şi mai multe întrebări;

se pare că nu am reuşit;

am observat că ‘postările’  cu muzică sunt mai  ‘vizionate’, ‘ vizitate’  decît celelalte ;

OK !  este nevoie de o pauză mai mare la scris, cred, iar între timp, eu citesc blogurile cu care m-am obişnuit deja;

şi nu  că nu aş mai găsi alte cuvinte,dar, din lipsă de timp, retranscriu un text scris tot de  mine,  valabil, mereu în ceea ce  ma priveşte

Viata mea cuprinsa
intre zarzarii din curtea medelenilor si lumea ciresarilor;
noptile de sanziene si Solaris;
intre integrale Gamma si conjugari la diateza pasiva si reflexive;
intre epitaful lui Ovidiu si sonetele inchipuite de Voiculescu;
intre If-uri si do until;
intre bucuria de a-l fi vazut pe Monet intr-un album vech, dar si intr-un muzeu adevarat si dorinta de vedea candva autoportretul lui Dürer;
intre Fragii salbatici si Pas in doi;
intre cautatul unei hartii prin dosare prafuite si valul spart la picioare, pe o plaja;
intre Cantofabulele cîntate pe un mugur de fluier si Sonata 111
intre convingerile mele de stanga si admiratia fata de liberalismul authentic;
intre elanul de a vrea si durerea neputintei;
intre incercarea de a pacali uneori viata si dojana ingaduitoare a acesteia;
intre sustinerea interesata si prietenia ca reazem pentru cei naufragiati din dragoste;
intre farmecul coplesitor al vietii pe ‘acea scandura nascatoare’ si hidosenia mastilor crapate pe o alta scena,mai mare;
intre dragostea fata de viata si refuzul de a mai face ceva;

 

Anunțuri

caut o Carte

carti vechi

De cîteva zile, de cînd am găsit pe  Genunchiul Lumiiamintirea lui Borges , precum şi trimiterea -pentru mine de o nostalgie binefăcătoare- la literatura sud-americană, dar şi la anii cînd citeam nu doar cu nesaţ  aşa ceva, cau am căutat peste tot unde credeam că poate fi (în biblotecă, în pod, în alte lăzi din beci) o carte, dar mi-am dat seama că tumultul de schimbări deloc calme, ce m-au ’vînturat’ în ultima perioadă, cartea respectivă s-a … rătăcit.

Caut o carte scrisă de un mare scriitor, înghiţit de nedreptatea unui Pămînt capricios: RACUL de Alexandru Ivasiuc.

Romanul ştiu că a fost cumpărat de către tatăl meu, iar cîtiva ani mai tîrziu, cînd l-am luat să-l citesc, tata mi-a spus : ’ nu ştiu dacă este cea mai bună carte a sa, dar vei înţelege în ce fel de societate trăieşti’
[ era prin anii ’80, cartea apăruse cu vreo şapte sau opt ani, aproape, în urmă, cred].

Am căutat, am întrebat, dar se pare că romanul nu a fopst reeditat şi zău că nu înţeleg cum edituri prestigoase, conduse, în marea lor majoritate de către ’intelectuali de dreapta’ nu au găsit un loc în planul lor de reeditări pentru o asemenea carte, scrisă de către un om a cărui viaţă ar fi meritat un episod din Memorialul Durerii, la TVR ….

–––––-

Şi pentru că nu ştiu cînd şi cum voi reveni ‚ ’în direct’ pe blog, (dar am decis să nu îl şterg) mulţumesc pentru un eventual răspuns.

Cu gîndul bun, dintodeauna!

fără ochelari şi (nu) cu mintea aiurea

gohome1aScriam în urmă cu cîteva zile că blogosfera salvează presa pe timp de criză, fără să menţionez atunci că am regăsit pe bloguri apartinînd unor personalităţi foarte cunoscute articole reproduce integral din reviste sau ziare centrale; desigur, motivele preluării lor pe blogurile respective, le-am înţeles.

Fără cea mai inofensivă idée sau pretenţie de a mă ’inspira’ din aceste lecturi sau acest tip de postare –am rămas doar cu plăcerea sau cu întelegerea, după priceperea mea, a lecturii — şi lipsindu-mi motivaţia acelor reproduceri- eu incerc acum să transcriu (este uşor cu Copy/Paste  🙂  ) unele texte care mi-au atras atenţia din ultimele lecturi din ziare şi reviste (nu îmi voi face un obicei).

Am ales doar cîteva, chiar şi aşa postarea fiind cam lungă:

’Am citit săptămîna trecută, în Evenimentul zilei, un text năucitor al lui Horia-Roman Patapievici, intitulat „Cultura democratică şi consensul urii“.(…)să consideri, cum face domnul Patapievici, că toţi cei care nu-l mai vor preşedinte pe Traian Băsescu, sau îl critică, sînt atinşi de ură e prea mult. Să găseşti similitudini între „ura“ faţă de Traian Băsescu şi ura „din mediile antisemite, în Germania anilor ’20“, e deja hiperdimensionat’ – si  dacă mă gîndesc ce bucurie sau satisfactie spirituala îţi oferă dialogurile lui H R Patapievici , cînd vorbeşte despre Copernic sau devoaluează experienţa de viaţă a interloctiorului său…

Întreg articolul este scris cu măsura bunului-simţ şi l-aş fi reprodus nu doar selecttiv aici, dar nu doar din considerente de spaşiu nu o fac. Cred că fraza următore, din finalul textului redă sau sintetizează o stare a unei părţi a spcietăţii’ în care eu, personal, mă regăsesc

‘Chiar atît de mărginiţi sîntem, să ne punem toate speranţele şi ţelurile doar intr-un preşedinte? Atunci, ne anulăm individualitatea şi spiritul critic.’ [Patapievici, Băsescu şi ura – Autor: Ovidiu ŞIMONCA, Observatorul Cultural, Numarul 488 din 20.08.2009]

Ce mă dezgustă în orice revoluţie este caracterul ei necruţător. Am citit un studiu despre derapajul democratic al Spaniei lui Franco, în care ideea principală era aceea că acolo au practicat amnezia şi amnistia. Nimeni din jurul meu nu l-a citit, iar dacă îl rezumam, toţi se uitau la mine ca la un nebun inofensiv. Ştiu că la noi nu se poate, dar eu nu-mi voi învinovăţi mama că a fotografiat la prima comună colectivizată, nici tatăl pentru că a lucrat la cenzură. Bine că m-au lăsat să cresc cum am vrut. Am altă obiecţie la prezent, fiindcă numai el mă interesează. (…)

Am fost şi la lansarea cărţii lui Adam Michnik, am întîlnit acolo cam acelaşi public ca la Antologia ruşinii, i-am ascultat pe vorbitori şi după ce am început să citesc cartea mi-am dat seama că nici unul nu ar fi capabil să-i pună în practică ideile. Ei nu-i pot pricepe antianticomunismul. Ei nu-l înţeleg cînd el cere să se renunţe la căutarea adevărului în dosarele Securităţii care deformează totul. Ei nu sînt în stare să judece ca el legea marţială din 1981 şi rolul lui Gorbaciov. Ei nu dau nici o importanţă faptului că el, fost comunist, cu tată comunist, nu se angajează la dreapta lor. Poate că el nu ar fi fost de acord nici cu apariţia Antologiei. În fond, lăudîndu-l teoretic, ei se dezic de el în practică, motivînd că Polonia nu e România. Nu e, dar în practică ei sînt mai aproape de fraţii Kaczynski decît de Michnik. Un Michnik e cvasi-imposibil la noi, tot aşa cum nu am putut avea un Havel care să-l ia lîngă el, la putere, pe un Dubcek. Cînd aud în 2009 că încă se mai întreabă de ce nu am avut un Havel, îmi vine să strig: din cauza ta, din cauza mea! Dar sînt un timid care nu se pricepe decît la rezistenţa materialelor.

[Dilema Veche – Anul VI, nr.287 2009-08-13, Radu Cosaşu]

Presa britanică
„Faust”, de la grandios la egocentrism
Primele reprezentaţii ale spectacolului sibian „Faust” la cea de–a 63–a ediţie a Festivalului Internaţional de la Edinburg fac valuri în presa britanică* Publicaţii binecunoscute, precum The Telegraph, The Independent, The Guardian, consideră că „Faustul” montat de Silviu Purcărete este grandios, cea mai ambiţioasă producţie a festivalului sau, dimpotrivă, o montare „egocentristă”* Transformarea Ofeliei Popii în Mefisto este văzută ca una excepţională*
„Faust”, spectacolul pe care Silviu Purcărete l-a montat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” în 2007, a făcut deja să curgă destulă cerneala în presa britanică, în publicaţii de prin rang. The Telegraph, The Independent, The Guardian sau BBC a alocat spaţii generoase spectacolului cu care România se prezintă în selecţia oficială a celui mai mare festival de artele spectacolului, cel de la Edinburgh.
Memorabil, senzaţional, grandios…
… sunt doar câteva dintre epitetele ce au fost aşezate de presa britanică în dreptul spectacolului de la Sibiu. Redactorii publicaţiei The Guardian s-au declarat impresionaţi de „cel mai ambiţios proiect teatral” al Festivalului de la Edinburgh, informează Mediafax.
[Tribuna, 25,08,2009]

23 August 1944 o zi controversată ? – O ZI IMPORTANTĂ!

Proclamatia Majestatii sale Regelui catre Tara

Romani
In ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, ca nu este decat o singura cale pentru salvarea tariide la o catastrofa totala; iesirea noastra din alianta cu puterile Axei si imediata incetare a razboiului cu Natiunile Unite.
Romani
Un nou guvern, de unitate nationala a fost insarcinat sa aduca la indeplinire vointa hotarata a tarii de a incheia pacea cu Natiunile Unite. Romania a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Din acest moment inceteaza lupta si orice act de ostilitate impotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Britanie si Statele Unite. Primiti pe soldatii acestor armate cu incredere. Natiunile Unite ne-au garantat independenta tarii si neamestecul in treburelile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena prin care Transilvania ne-a fost rapita.
Romani,
Poporul nostru intelege sa fie singur stapan pe soarta sa. Oricine s-ar impotrivi hotararii noastre liber luate si care nu atinge drepturile nimanui este un dusman al neamului nostru. Ordon Armatei si chem poporul (sublinierea mea) sa lupte prin orice mijloace si cu orice sacrificii impotriva lui. Toti cetatenii sa se stranga tronului si al guvernului pentru salvarea patriei. Cel care nu va da ascultare guvernului se opune vointei poporului si este un tradator de tara.
Romani,
Dictatura a luat sfarsit si cu ea inceteaza toate asupririle. Noul guvern inseamna inceputul unei ere noi in care drepturile si libertatile tuturor cetatenilor tarii sunt garantate si vor fi respectate . Alaturi de armatele aliate si cu ajutorul lor, mobilizand toate fortele natiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pamantul Transilvaniei noastre de sub dominatia straina.
Romani,
De curajul cu care ne vom apara cu armele in mana independenta impotriva oricarui atentat la dreptul nostru de a ne hotara singuri soarta depinde viitorul tarii noastre .
Cu deplina incredere in viitorul neamului romanesc sa pasim hotarati pe drumul infaptuirii Romaniei de maine, a unei Romanii libere, puternice si fericite
Mihai

(“Romania libera”, an II, nr. 11, din 24 august 1944)

––––––––––––––––––

Eu am scris si mi-am martturisit convingerile de stinga si sunt un republican convins!
Dar am crescut intr-o familie careia refugiul si razboiul i-a luat aproape totul, lasindu-le membrilor sai doar viata pe care au incercat sa o traiasca intr-un mod cit mai demn posibil.
La aceeasi masa se adunau si taranisti si liberali sisimpatizanti legionari si comunisti ilegalisti autentici si monarhisti convinsi pina la sfirsitul zilelor.
In aceasta famile, in care ziua de 23 August era

tinuta ca o zi de sarbatoare, desi gindurile se indreptau catre cel mort in 1942 in inchisoare la Budapesta sau la cel intors din Siberia cu sufletul si trupul schilodite.

nici astazi nu as schimba un rind dincele scrise in anii 1990 si 1991 in ziarul Tribuna edidat in Sibiu, ziarul fondat de catre I Slavici, in care indrazneam – in emulatia de atunci – sa imi exprim neintelegerea fata de unele gesturi ale Casei Regale, mai ales dupa acel Decembrie la fel de controversat si la fel de salvator, cred eu; imi pastrez respectul pentru insemnatatea acestei zle din istoria tarii si respectul marturisit si pe acest blog fata de personalitateaMajestatii Sale, Regele Mihai I .

doar un măr ? sau mesagerul cu mere …

al cui

Îşi amintea doar că era undeva, pe o alee, într-un parc mare, unde circulau, fără să respecte vreo regulă sau restricţie şi oameni şi maşini şi biciclete şi animale şi tot ce se poate mişca.
Se auzea vocea gălăcioasă, cu un fel de bucurie stridentă a unui trecător-personaj care împărţea cu generozitate mere; le dăruia tuturor celor pe lîngă care trecea, obligîndu-i, parcă, să le primească. Se oprise în dreptul ei, privin-o în ochi şi zîmbidu-i într-un fel ciudat, a scotocit în plasa sa de pînză groasă ţesută şi peticită de timp, întinzîndu-i un măr, mare, rosu, copt frumos. La ezitarea ei, insistă: ’ ia-l, este anume pentru tinbe, eu nu sunt decit mesagerul cu merele ’; lăsîndu-i-l în  palmă, a plecat, dar, uitînd-se îmcă mirată, după el, i-a surprins un fel de zimbet ciudat în privirea întoarsă către ea.
A privit mărul frumos, asemenea merelor domneşti din livada bunicilor, intrebîndu-se ce să facă: era ademenitor, era apetisant, ar fi vrut să îl guste dar în acelaşi timp ceva, o voce dinlăuntrul ei, ca un avertisment, o oprea. Privi în jurul său: erau grupuri de oameni mai tineri, mai în vîrstă, sau adolecenţi veseli – nu era nimeni singur, decît ea; zări şi un grup de copii ccare stăteau pe iarbă cu un pachet în care se zăreau doar firimiturile a ceea ce fusesera biscuiţi ieftini şi îsi spuse că, oricum, nu le-ar fi fost de ajuns un singur măr pentru toţi.
O lumina, sau ceva ca o reflexie luminoasa o făcu să închidă pentru o clipă ochii şi sub pleoape aparu o siluetă inaltă, care culegea din pomul aflat în faţa unei case, un măr şi aşezindu-i mărul in palme, îi spuse: ’gustă şi vei simţi aroma şi gustul, toată viaţa, iar dacă îi dai drumul, nu mă vei mai găsi niciodată’. Deschise ochii şi fără să privească în jur, o porni repede, tot mai repede, începînd să alerge înainte, fără să ştie exact unde.
Se dezmetici în pridvorul Casei vechi,din faţa căreia dispăruse livada, ca şi restul, de aaltfel; era doar colbul pe scînduri şi pe ziduri şi un scaun pe care nu îl cunoştea. Acum a înteles ce trebuia să facă : să se scuture pentru totdeauna de amintiri; a aşezat mărul primit de la acel mesager ciudat pe scaunul străin ei şi a iesit afară, la aer curat. Avea nevoie de aer proaspăt, de lumină. De o altă Viaţă.