GATA! – am scapat de obsesie; vreau sa dorm!

Scrisoarea Tatianei către Oneghin

Din „Evgheni Oneghin”, de A. S. Puskin

Vă scriu mai mult se poate oare?
Ce vreţi să vă mai spun, şi cum?
Eu ştiu, puteţi cu nepăsare
Să mă dispreţuiţi de-acum.
Dar pentru suferinţa-mi mare
Al milei strop de-o să-l păstraţi,
Eu ştiu că n-o să mă lăsaţi.
Dintâi, am vrut să tac, uitată;
Credeţi-mă, ruşinea mea
N-aţi fi putut-o-n veci afla,
De-aş fi nădăjduit vreodată
Din vreme-n vreme amândoi
Să ne vedem în sat la noi,
S-ascult a voastră glăsuire,
Doar un cuvânt să vă şoptesc
Şi-apoi zi noapte să gândesc
Pân’la o nouă întâlnire.
Că staţi retras de lume, ştim;
Vă plictisiţi aci-n pustie,
Noi… cu nimic nu strălucim,
Deşi ne-aduceţi bucurie.

La ce-aţi venit şi v-am văzut?
În satul unde-mi duc fiinţa,
Nicicând eu nu v-aş fi ştiut
Şi nici aflam ce-i suferinţa.
Din suflet chinul, neputinţa,
Cu vremea ogoind (ştiu eu?),
M-aş fi-nsoţit şi-n nouă casă
Eram nevastă credincioasă
Şi mamă bună-n felul meu.

Un altul? Nu-i pe lume altul
Să-mi poată inima avea!
Astfel a hotărât înaltul,
Aşa vrea cerul: sunt a ta;
Mi-e dată viaţa ca pe tine
Să te-ntâlnesc pe-acest pământ;
De Dumnezeu trimis la mine,
Mă vei veghea pân’ la mormânt…
Tu visele-mi făceai frumoase,
Necunoscut, tu drag mi-erai,
Cu ochii doru-mi răscoleai,
În suflet glasu-ţi răsunase
Demult!… Nu, n-a fost vis de fel!
Eu te-am recunoscut de-ndată
Şi zguduită,-nvăpăiată,
Mi-am pus în gând: acesta-i el!

E drept? Pe tine te-auzisem:
Tăcut, tu-mi cuvântai mereu,
Când pe săraci îi miluisem
Şi când c-o rugă potolisem
Tot chinul sufletului meu?
Şi chiar acum, într-o clipită,
Nu tu, vedenie iubită,
Prin noapte fulgerând, te-nclini
Spre fruntea-mi gata să se culce?
Nu tu, şoptind cu farmec dulce,
Îmi dai nădejde şi m-alini?
De eşti vreun înger ce-ocroteşte,
Sau vreun viclean ce ispiteşte:
Vreau îndoiala să-mi goneşti!
Sau poate că-s iluzii, toate,
Sau amăgiri copilăreşti!
Menirea mea e alta, poate…
Dar fie! Soarta mea, pe veci
Ţi-o-ncredinţez acum, umilă.
În faţa ta vărs lacrimi deci
Şi ocrotire-ţi cer şi milă.
Mă vezi: sunt singură-n ungher,
Nu sunt de nimeni înţeleasă,
Chiar mintea mi-e bolnăvicioasă
Şi trebuie, tacând, să pier.
Eu te aştept: cu o privire
Nădejdea-n suflet să-mi trezeşti,
Sau visul greu să-l risipeşti,
Vai, c-o firească dojenire!

Închei! Mă tem să recitesc…
De spaimă mor şi de sfială…
Da-n cinstea ta mă bizuiesc
Şi ei mă dărui cu-drăzneală…

Anunțuri

nu am titlu potrivit… veţi înţelege de ce… (sper …)

Astazi am te-am cuprins intre marginile unei aminiri foarte frumoase;
ale celei mai frumoase intamplari pe care viata mi-a oferit-o in ultimii ani.

nu am împăturit pentru că nu am vrut sa doară nimic; să nu simţi tu nici o atingere.

cel care m-a ingrjit si mi-a oblojit ranile de tot felul, ca si cel care m-a invatat culoarea unui zimbet, nu mi-au cerut decit sa am incredere in mine insami,
nu mi-au spus ca dragostea mare si adevarata are limite sau restrictii, ca oboseste vreodata, sau ca langa ea poate sălăşui acel ‘AJUNGE!’

si nu am cerut nimic in schimb, decit sa ma lasi sa cresc încet,sa ramin cit mai mult timp copiluţul rasfăţat, care isi stie destul de bine marimea locului de joaca, precum si regulile impuse;

dar el, acel copil, astazi a crescut dintr-odata, fata voisa lui, cind a inteles ca, totusi, ‘nu exista o rasplata pentru fidelitate tainuita’
cîndva ai vrut să îmi dai o mie de ţechini, iar eu neînţelegînd pentru ce, am răspuns că eu nu sunt El Zorab şi că aş fi preferat că în locul acelui ‘Paşă darnic’ să fie acel arab sărman;

banuti
acum stiu ca am curajul sa scriu despre SACRIFICIU
iar atunci cand ma voiu intrema, ma voi reintoarce acolo, in/pe casuta mea unde ma simt bine…

si nu pot sa nu iti multumesc!

şi da, va rămîne acel Hasta Siempre!

Iubire de Lut
––––––––––––––––-

Va multumesc tutror celor care mi-ati lasat un cuvant scris ca si tututor celor care ati avut un gand pentru mine!
sper si vreau sa revin mai repede, insa mai am nevoie sa ma intremez si sa imi iau Timpul ca aliat in rezolvarea unor probleme.
dar voi reveni eu, tot eu, mai putin vulnerabila, poate, cu aceleasi preocupari, pe care as vrea sa pot sa le abordez mai serios si oarecum mai altfel, dar si altele, daca voi putea.
pana atunci, Va doresc o vara frumoasa si usor de suportat.

🙂

răspuns simplu şi sincer

…’cerut’ oarecum de comentariile primite, dar şi pentru a fi înteleasă corect şi cel puţin grija unei nedreptăţi nedorite să nu o am
el-porte-bonheur-me

prezenţa mea şi cele cuprinse pe blogul meu cred că pot fi cupinse între cele două imagini
el porte bonheur- picatura

şi nu mai este loc de nimic, doar de dorinţa mea de a Vă asigura că prin cele scrise în postarea anterioară, care nu aş fivrut să fie urmată acum de acest ‘răspuns’ , mi-am exprimat doar părerile mele despre cum cred eu că ar trebui să arate blogul meu, atăt, fără vreo eventuală sau presupusă aluzie;
doar despre blogul meu !!!
şi nuz cred că este nevoie să scriu că înţeleg destul de bine afinităţile legate sau create, întreţinute de preocupări comune şi altele, care necesită un timp de care eu, personal, nu dispun.

Cu aceeaşi prietenie faţă de unii şi cu acelaşi respect faţă de toţi

RATARE (post ratat!!!)

GLAUCODATINI
jucam, iar jocul mergea bine.
eram in avantaj.
fara ca cineva sa greseasca, mi se ofera ocazia unui penalty;
portarul se apleaca, lasand cadrul portii liber;
mana mi se intepeneste pe minge, care aluneca in jos, pe langa mine;

RATEZ!

vreau o a doua sansa, in care cineva sa greseasca cu adevarat;
cea care va gresi voi eu insami,
dar
nu voi mai rata!

[inca nu am avut curajul sa las

BLOG BLOCAT
doar asta ]