rînduri (ne)aruncate

Se întîmplă adesea ca cineva, (altcineva), să redea sau să exprime mai bine starea noastră de spirit, situaţiile sau experienţele, uneori;
Eu m-am regăsit destul de bine, chiar prea bine. în rîndurile scrise de Cristian Ghinea într-un articol (Povestea cărţilor mele triste) din Dilema Veche, Anul VI, nr.275 – 14 mai 2009

‘Nu e vina lor, ci a mea. Prea multe e-mail-uri, prea multe joburi, prea multe ‘Nu e vina lor, ci a mea. Prea ziare, prea mult Internet. E vina mea că nu am răbdare cu ele. Se adună pe noptieră şi nu am curaj să le mut definitiv în bibliotecă, mi-e frică să nu îmi fi scăpat ceva, să nu le nedreptăţesc. Sînt cărţile mele triste, cele pe care le-am început, care mi-au zis ceva, dar nu am putut să le termin.’

La mine sentimentul de vinovăţie este şi mai mare: nu doar teancul de dosare si hîrtii separate şi împrăştiate, sau grămada de cărţi cumpărate cu renunţarea la altă bucurie, nu doar filmele nevăzute sau despre care am aflat doar de pe postere, nu regretul aproape suferind că nu am sufficient timp pentru net, blog, blogosferă, bloguială sau bloggăreală –nu ştiu cum e correct  – dar şi avertismentele tot mai serioase ale unor treburi, mai mult sau mai puţin cotidiene, care se vor cît mai urgent rezolvate.
Cînd şi cum, nu ştiu !

Nu ştiu , nu mă pot hotărî ce să fac sau cu ce să încep:
Să îmi transform casa sau trupul în şantier. Casa aşteaptă cam de mult , cuminte şi răbdătoare să i se acorde ceva mai multă atenţie, să fie puţin ‘cosmetizatăî; trupul ştie că mai devreme sau mai tîrziu va ajunge tot un fel de şantier pe o masă de disecţie a unor studenţi, pentru că nu suportă focul unei incinerări şi nici gîndul de a fi acoperit bine cu pămînt, deoarece nu este delic convins că de acolo a apărut şi astfel nu se considerăingrat.
Cred că déjà m-am hotărit, am ales ( tot e vremea alegerilor si de ales, că de cules, am cules şi cam fără spor)
Aşadar, am ales să îmi transform casa; în ce anume ? – tot într-un fel de casă, sper, dar cel putin să las ceva curat, dacă greşelile mari din viaţa asta ce seamănă mai mult a surogat de viaţă, nu le mai pot repara.
Sper că mi se va ierta postarea în lanţ pe ziua de astăzi, dar, oricum, o perioada va trebui să mă mulţumesc cu in colţ(işor) unde să pot să citesc blogurile altora, ştiuţi/ cunoscuţi sau nu
Poate voi avrea timp şi stare neceesară pentru unele lucruri/ teme amînate, cum ar fi : leapşa de la Gina, sau găndurile mele ( mă rog, ceea ce cred eu despre….) despre bine, frumos şi urît, valoare ( în artă) sau kitsch, morală şi moravuri în politica dîmboviţeană, sau alte aberaţii.

Si aş vrea să nu Vă miraţi dacă, totuşi voi mai scrie pe blog pînă voi ajunge pe un alt fel de divan decît cel al unui psiholog, pentru care, oricum, acum nu am bani. 🙂
Mendelssohn violin concerto in E Minor