cu un cantec si o poezie pe care o intamplare ciudata (coincidenta?!?) mi le-a adus mai aproape de gand
Si mi-iam permis sa alatur niste imagini crezan ca asa voi reusi sa …’inmoi’ amintirea si sa ‘despersonalizez’ [!!!?????????????!] cele scrise
Imi voi reveni curand, sper, la scrisul si la sentimente mai … firesti…. 🙂
Asta seara, dupa ce rezolv unele urgente, am chef de sta prin blogosfera, asa ca, atunci cand unii vor dormi linistiti, eu voi citi bloguri, pentru ca nu reusesc de fiecare data cand vreau…
–––––––––––––––-
Iubitul meu ce nu existi
Cu ochii mari si-atat de tristi
Din locu’n care nu existi
Tu ma privesti cu ochii tristi
De dupa zidul de argint
Care pe toate le desparte
Pe cei ce sunt cum ca nu sunt
Pe ce ce nu’s cum ca n’au moarte
Iubitul meu cu chip de crin
Din timul tau de tine pin
Din timpu’n care nu existi
Tu ma privesti cu ochii tristi
[ nu imi amintesc titlul poeziei, dar stiu ca este scrisa de poetul iesean, M Ursachi….]