Sisif între Icar şi Prometeu

Ceara picată de  pe aripile lui Icar pe rănile trupului lui Prometeu nu sint menite să alunge vulturul,nici să stingă flacăra ori focul răpuit de acesta; ele ajung, poate puţin si uşor, doar ca stropi, pe stînca lui Sisif;
Toţi trei au fost pedepsiţi de zei pentru că au îndrăznit să aspire la ceea ce le era inerzis lor;
Pe muntele său, Sisif privste către o stea – un soare mai mic- şi simţnd căldura şi lumina atingîndu-i atît corpul, cît şi stînca, ştie că nu e imic în zadar şi se întreabă dacă zeii cunosc semnificaţia şI preţul sacrifciului şi dacă îşi amintesc vreodată că şi ei zeii, chiar şi ei, zeii mor singuri.
Dimineaţa, priveşte in jur şi întelege că dacă te apropii prea mul de lumină ea nu are culoare şi nici nuanţe, dar aici, pe muntele său, Lumina se revarsă frumos şi generos.
Zîmbeşte discret şi mulţumit – ştie de ce .