‘ nu se ştie cît sînge costă’

Am fost intrebata de catre un prieten ce parere am despre trupul femeii in pictura, ca si despre imaginea femeii in arta, in general si care sunt tablorule mele prefrate cu femei. Aiici nu am considerat de cuviinta sa ‘postez’ ceva ce toata lumea cunoaste;
redau raspunsul de atunci si citeva picturi nu atat de des intalnite

de la fragilitatea cu care Botticelli o aduce pe Venus din spuma marii, adulmecand aroma formelor rubensiene, care desteapta poftele si pana la parfumul salbatic al trupurilor aflate de Gaugain in Tahiti, toate par a spune acelasi lucru: ca intre viata si moarte sensul suprem este iubirea, care, asemeni lui Michelangello afirma pe ton potolit ca ‘ nu se stie cat sange costa’

farsele istoriei sau farsele vieţii

Recunosc că am fost surprinsă atunci cînd am văzut pentru prima dată aceste picturi, alături de alte desene şi gravuri şi m-am întrebat şi eu cum ar fi arătat lumea dacă tînărul care le-a făcut ar fi fost primit la Academia de Arte, care ar fi fost soarta lui şi a omenirii. Aceste schiţe sunt realizate de Adolf Hitler.

Şi foarte uşor îmi vine în minte o altă imagine, zărită pe net, care îmi duce gîndul înspre o ţară dragă, foarte dragă sufletului meu, dar pe ale cărei străzi amintesc acum, sau ne amintesc nouă, românilor, nu de Ginta Latină, ci mai degrabă de acei ani cînd cel care voia să ajungă pictor a ajuns să conducă o parte din lume şi să schimbe milioane de destine.

Dar tot un italian a reuşit s[ ne arate, intr-un mod aproape inimaginabil de impresionant şi de convingător, că viaţa e frumoasă; anul acesta am auzit că a fost din nou la Festivalul de la SanRemo, dar, deşi eu plătesc un abonament egal ca valoare cu cel al celor care beneficiază de canalele italiene şi spaniole, nu am reuşit să văd nici cel puţin Gala.
Imi amintesc de recitalul extraordinar care ne-a încîntat R Benigni în anul 2002 la SanRemo; ştiu că a recitat atunci un lung fragment din Dante, insă nu am mai găsit din acel an, decît aceasta

,……şi totuşi, tot prin artă ne salvăm.