o literă, doar atît

picture
Sunt Sisif, (a)par pentru cei mai mulţi din jur, probabil, asemeni unui personaj absurd şI revoltat (dar am felul meu, propriu, de revoltă, am mai scris despre asta); cunosc voluptatea ratării, dar nu şi suferinţa răsfrîntă în priopria-mi comedie–am simţul ridicolului, însă nu şi pe cel al comediei, sau, mă rog, pe cel al umorului; gravă carenţă şi greu de rezistat în asemenea condiţii, ştiu!
Cineva care s-a apropiat de ‘drama’ mea, incercînd să mă inţeleagă, dar nu cu prea mult succes, închipuindu-mă fericit, la poalele muntelui, vorbeşte şi scrie despre un divorţ între om şi viaţă, viaţa sa, a omului, adică, iar acest divorţ ar fi esenţialmente Absurdul….acel ceva care nu se află nici înlăuntrul omului, nici în alte elemente comparate sau comparabile. Se naşte din confruntare; absurdul , scrie el, Albert Camus, nu este nici în om, nici în restul lumii, dar există în prezenţa lor comună’. Înstrăinat, neînţeles, omul absurd devine o aberaţie în mijlocul unei naturi negînduitoare şi indiferente, iar de aici pînă la autosuprimare, nu este decît distanţa unui pas sau a unui gest… Si nu e greu de înţeles de ce pentru acest mare spirit şI pentru confraţii şi pentru prietenii săi in ale gîndirii, ‘nu există decât o problemă filozofică cu adevărat importantă: sinuciderea’. Personal, nu cred că ‘ a hotărî dacă viaţa merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei’ sau a vieţii.
Însă zilele acestea mi-am amintit de o lucrare de al lui Camus, pe care profesorul Grunberg [pentru ale cărui cursuri am încasat destule absenţe nemotivate la cele la care ar fi trebuit să fiu prezentă] o reamintea de cîte ori avea ocazia, nu doar cînd vorbea despre existenţialism.
Este povestea unui tînăr pictor, care, supărat pe urîtenia şi superficialitatea lumii în care trăieşte, se hotăreşte să o schimbe, înnobilind-o prin artă , prin frumos; se izolează într-o mansardă, doar cu instrumentele sale şi începe lucreze; dar căutarea şi găsirea imaginii ideatice, nemulţumirea, firească pentru artist faţă de ceea ce descoperă în sine însuşi şi în ceea ce vrea sa schimbe cu mintea, harul şi penelul său, dar şi izolarea, vor fi insuportabil de dureroase, şi hotăreşte să se sinucidă, însă mai are puterea de a scrie pe pînza de pe şevalet un cuvînt: ‘Soli arité.
Enigma acelei litere lipse are reverberaţii şi semnificaţii acute şi în ziua de azi. Sau mai ales acum.
Poate pentru fiecare o alta, depinde de litera pe care o aşează fiecare, în locul celei lipsă…

Această postare fiind inclusă la categoria care se poate vedea uşor, se inţelege, sper, Nek Aghiuţă , că aştept (şi) de la tine o părere…. Doar m-ai rugat pe blogul tău să mă gîndesc şi la tine (de parcă nu aş şti că abia aşetpţi să fii ‘en contre’…. 🙂 )

Anunțuri

8 răspunsuri la „o literă, doar atît

  1. îmi amintesc si eu de „Jonas si artistul la lucru” de Jonas pictorul despre care ne intrebam mereu daca a vazut in moarte sau in viata singuratate sau solidaritate, Jonas e un „altfel” de Sisif.
    “Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întodeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă fidelitatea superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers rămas fără de stăpân nu-i pare nici steril nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi către înălţimi e deajuns spre a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.” spunea Camus.
    Daca ar fi sa fac o compilatie a lui Jonas ca Sisif, al lui Sisif de mai sus despre care vorbeste Camus si al Sisifului despre care vorbeste Ana Maria o sa ajung la Iona, fiecare isi poate transforma sisiful interior in functie de inlocuirea literei lipsa, solidaritatea transforma omul-sisif in Iona, solitudinea pastreaza omul – sisif neschimbat atins doar de gandul sinuciderii.
    Fericirea o gasim in comuniune sau in acceptare?

  2. soliTari suntem cu totii prin natura lucrurilor… D-ul este un artificiu care uneori reuseste, alteori nu.
    imi place trimiterea la iona… imi aduce aminte de un vis, intr-un vis, intr-un vis. nu mai stim care in realitatea cui suntem…
    of… subiectul mi-este mai mult decat dureros, o fobie daca vrei, un tabu, asa ca ma voi rezuma la atat. dar imi place ce ai scris foarte mult.

  3. Buna dimineata, Anamaria!, vezi ce bine si frumos suna?
    Scriam la mine, raspunzandu-ti, ca tu ai un fel de a spune lucrurile grave cu o anume naturalete, care le mareste taina, inefabilul.Am citit de doua ori ce-ai scris: „solidari”, daca schimbam litera , devenim „solitari”, cine stie? sunt momente si momente..
    Iti voi raspunde , nu cu vorbele mele, ci cu ale lui Cioran;”Ar trebui sa ne obisnuim cu ideea ca n-avem nimic de castigat din faptul ca traim, dupa cum nu avem nici din faptul ca murim.Pornind de la aceasta certitudine ne-am putea organiza cum se cuvine existenta”.
    O zi insorita iti doresc!

  4. …coplesitor de frumoase raspunsuri, pt care va multumesc;
    nu cred ca voi reusi sa Va raspund fiecaruia in parte, deoarece ideile, cuvintele
    fiecaruia dintre voi se regasesc unele in altele si se intrepatrund;
    @Gina, @Gala, @Lumsa, @Tavi: nu m-am gandit la acel Jonas pictorul care viseaza sa lucreze
    necontenit, dar, desi mai prin obligatiile familiare isi repeta mereu: ‘nu, nu sunt sigur ca exist,dar nu ma indoiesc ca voi exista’, ci la un altul, mai aproape de acel mistic pesonaj Iona, care, desi pare simbolul imposibilitatii al neputintei omului in fata destinului sau, totusi spune:”razbim noi cumva la lumina”.
    si exista si o oglina, undeva, in sau prin care ne prelungim visul, acel vis fara de care nu cred ca am mai fi macinati de indoieli si nici nu cred ca ne-am putea accepta, fericiti sau nu [„fericirea singuratatii, singura fericire?”];
    incep din nou sa ma lungesc, fara sa reusesc sa indraznesc a mari taina lucrurilor [au facut-o altii si mai ales Unul, plin(i) de har]; si oricit de drag mi-ar fi uneori Cioran,nu pot sa ii dau dreptate cand scrie ca meteahna sa este pofta de a exista, ca meteahna nesanatoasa;
    eu am nevoie de D, dar de multe ori il prefer pe T…

  5. probabil il preferam pe T din obisnuita , dar de mule ori ne simtim mai bine cu D 🙂
    iar Iona lui Sorescu e drept ca e mai aproape de adevaratul Iona 🙂
    o seara frumoasa anamaria

  6. … simbolistica oglinzii este foarte complexa… este singurul loc in care ne putem privi, chiar daca doar din exterior… singurul in care „vedem” certitunea ca existam, lesne de a fi uitata „pe drum”…

    da semn cand te intorci. 🙂
    weekend frumos!

  7. @Gala,@lLumsa: sa va dau dreptate ar fi mult prea simplu pentru noi, o stim fiecare 🙂
    poate ne adunam pe un colt/petec de blogosfera si dezvoltam, sau framantam aluatul pana dospeste,ori dimpotriva, despuicam …. si poate mai ademenim si pe altii
    pe maine, deci, pe cutrand!
    Incepe Oscar-ul… cer scuze , dar stiu ca si voi….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s