Copil fiind, aberam frumos şi dramatic

În această dimineaţă am căutat ceva , pierzînd destule minute, cam vreo treizeci, pînă să îmi amintesc de ultimul raft de sus, din debara; nevînd scăriţă, m-am cocoţat pe două scaune puse unul peste altul ca să găsesc obiectul cu pricina (una, oarecare…). Am închis cutia, am pus-o la loc, pe raft, m-am mai uitat încă o dată la obiect, ca să mă asigur că e ceea ce voiam, cînd deodată am simţit că mă străbate din creştet pînă’n tălpi (sau invers) un fulger şi că am rămas înţepenită. Nu, nu m-am speriat, cum probabil ar fi fost normal, dar, pentru a-mi păstra echilibrul, acolo, sus, a trebuit să imi stăpînesc rîsul. Aşa ceva mai simţisem cîndva, demuuuuult, în copilărie la bunici, unde mergeam vara, la munte, cam aproape de Munţii Ceahlăului.
Ne urcasem grupul nostru -vreo cinci-şase copii- în podul unei case şi de acolo aruncam cu coceni de porumb si cu nuci in celălalt grup, mai ghinionist, rămas jos, pe marginea şanţului.Cînd am obosit noi, doar ‚muniţie’ mai era din plin!, am hotărît să coborîm. Totul a fost bine, învinsesem duşmanul, ne era foame şi ştiam că afară pe masa din curte erau plăciunte cu brînză şi apă din fîntînă, dar, eu, ajunsă în capul scărilor am simţit că nu mă mai pot mişca deloc, că dacă fac o singură mişcare, mă prăbuşesc dincolo de scară. Degeaba au încercat ceilalţi să mă ajute, să ma încujeze cei doi sau trei ajunşi deja jos, sau să mă ajute cei din spate, eu, nu şi nu; cînd ceilalţi au început să se agite,ă s se neliniştească, eu începsejm să strig, fără lacrimi, dar cu disperare: ‚ Vai! Mi se sfăîrseşte viaţa, aici mi se sfărseşte viaţa !!!’ şi cred că am repetat asta cu tot tragismul de care eram în stare şi care era autentic, pînă să apară figura bunicii, o femeie înaltă, frumoasă, cu o privire blîndă, dar cu un glas necunoscut mie pînă atunci, prin severitatea cu care a spus apăsat, mai degrabă, decît răstit: ‚Hai, dă-te jos de’ndadată de-acolo şi nu mai ţipa în halul ăsta! Am să îţi scot eu gărgaunii din cap de prin cărţile,alea, luate de la tata-mare.’ Şi în clipa următoare, trupul de copil se relaxa şi cobora la fel de uşor scara, precum o urcase.
S-a făcut mult haz cîtva timp pe seama păţaniei mele cu podul, dar mai ales pe seama jelaniei me, care era, sărmana de mine, cît se poate de adevărată.
La anii aceia cred că nu ştiam eu prea multe, în orice caz, nu imi erau clare noţiunile, sau mă rog, ceea ce era legat de viaţă şi moarte, ştiu că am plîns o zi întreagă după ce am citiit ultimul rîmd din Puiul lui Emil Gârleanu, că mai răsfoiam pe ascuns cărşile lui tata-mare sau pe cele ape care le laăsa mama cînd pleca la servuiciu , dar acum nu pot să spun cît şi ce înţelegeam eu atunci din ele.
Ştiu că nu mă păreocupa problema zilei în care trăiam, darmite a celei de mîine, că viaţa exista pur şi simplu în sculatul de dimineaţă, jocul de care nu mă săturam niciodată,în păcălitul somnului de amiază al cărui rost nu îl înţelegeam, în bravura cu care mă făceam că adun fînul cosit, că doar nu degeaba aveam o furcă mică şi cochetă, în fragii şi zmeura adunate împreună cu cei mai mari şi în cîte şi mai cîte…Nu credeam in moarte, asa cum nu cred nici acum, ştiam că sufletele bune seînalţă spre cer şi devin stele [reamintesc aici că acea minunată frază pe care am lăsat-o ieri pe blogul lui manon, cum că am fi o pulbere de stele care şi-a luat destinul în mîini, aparţine lui Carl Sagan]; marile probleme ale omenirii existau, desigur, dar nu prea atingeau decît arareori şi atunci, tangenţial, universul meu plin de pesonaje aievea, dar şi foarte multe aduse din cărţi şi filme.
Şi filmul acela s-a rupt, nu ştiu cînd, aşa cum nu ştiu în ce mod am reuşit să cobor de pe cele două scaune suprapuse cînd am auzit soneria.
Era postaşul ( a sunat doar o singură dată) şi printre ziare plicuri şi pliante am găsit ceva ce a adus imediat peste imaginea scării de la pod, o alta: urmărind un film în care o doamnă blondă şi frumoasă plîngea cu mîna întinsă spre un bărbat îmbrăcat în haine militare, pe un cal, un copil intreaba: ‚mamă, ce înseamna Adio? ’
Am găsit un pliant care vrea reuşit şi atrăgător, romantic şi emoţionant, însă pentru mine numai aşa ceva nu este şi mi-am amintit– mîine este Valtine’s day. Am aruncat pliantul sau ce era, am aprins o ţigara şi am început să beau cafea, rumegînd gîndul în tăcere: nu sunt convinsă că acum ştiu mai mult despre declaraţii de dragoste, dar ştiu că trebuie preţuită şi întreţinută cu grijă, atenţie şi cu respect.
….mda… tot mi-e capul plin de poezii de dragoste, aşa că mîine nu deschid televizor, radio, ziar, net, nimic. Gata! Ştiu ce fac: cred că merg la Aghiuţă să mă veselească niţel; poate il prind eu cu vreo muză şi va fi rîndul meu să îl iau ‚în cotre’. poate le conving şi pe lumsa şi manon să vină cu mine. Dar să nu uit să îmi iau ţigările şi ca să nu merg cu mîna goală, cum se spune, îi duc un disc cu melodia de mai jos . Poate are nevoie, mai stii ?
Hei, NeK Aghiuţă, să nu spui că nu ştii nici franceză! Cel putin textul din final tot îl deduci: poate te ajută muza ta, în cazul în care ai regăsit-o sau ai înlocuit-o.

asta ,asa, ca sa iei si tu o portie de romantism, desigur!
O zi frumoasa tuturor!

Anunțuri

13 răspunsuri la „Copil fiind, aberam frumos şi dramatic

  1. Durere,iubire,gelozie,bolnav de iubire pentru tine,minciuni,dar bolnav de iubire si suferind dupa ea,nu-mi pasa nimic as incepe o viata noua,cand sunt bolnav de iubire pentru tine este o melodie super Anamaria,o zi buna Tavi:)

  2. wow ai scris cu suflet. Te-am simtit cum te-ai intors in timp si-ai retrait exact acele senzatii din trecut. Asa era cum zici… habar n-aveam de grija zilei de mâine, ce-i aia TV sau probleme de tara. Pur si simplu traiam, si traiam la maxim.

    Si ai mei au facut gresala sa-mi citeasca „Puiul”, acolo pe când eram de vreo 6 anisori, când nu stiam sa deslusesc literele. Acea zi a devenit una dintre cele mai dramatice zile. Am feelingul ei intact pâna in ziua de azi. Asa de tare am trait povestea ca nu mi-au putut opri lacrimile timp de o zi intreaga(ca si tine). Ca si reactie fireasca, dupa poveste… furam puii de turturele direct din cuib si îi aduceam la maica-mea.
    „- Na!… creste-i!”.
    Si maica-mea mirata, derutata ma intreba,
    „- Da, de unde îl ai?”
    Iar eu spuneam simplu:
    „- Nu vreau sa pateasca ca ala din Puiul!”
    Ma credeam smechera:-).

    De-atunci am crescut j-demii de pui de pasari ale cerului… si iepuri… si gaini. Aveam gaini dresate… pe care le consideram chiar destepte caci imi demonstrau ca stiu sa faca ce le invatam. Sincer traiam super pe vremea lui Ceosi. Aveam la preocupari de nu-mi vedeam capul. Ce Valentines? Ce TV-uri? Ce prostii tehnologice ale civilizatiei supermoderne?… când poti fi foarte fericit fara toate acestea… chiar aveam / si avem in continuare mult mai mult…

    … nus’ cum se face „intânirea” dar la o gura de poveste distractiva oricând… why not?

  3. Pentru un weekend frumos, asa mai special, am sa dau adresa unui link special.
    Sper sa te bucure (eu ma uit la aceste filme cu placere). Videoteca cere musai Bowser Internet Explorer (nu Mozila sau altceva) si un ecran pe la min 1024 inaltime (1200 fiind ideal).

    Adresa este:
    http://manon.ipower.com/video_blog/
    Vizionare placuta…

  4. Ciudat!
    Astazi ma intrebam, stand , asa, de vorba cu mine, cum se face ca, desi alergam ca nebunii, de pe 18 ani: sa intram la facultate, sa obtinem succese, sa avem un loc bun de munca , sa castigam, sa ne facem casa/copii/nepoti,, sa vedem locuri/ oameni/marea/muntele/…si apoi, sa ne intoarcem , mai intai ,,,,,,, cu sufletul, apoi, daca se poate, cu totul, in batrana casuta cu povesti.E ca si cum am contura un cerc;
    Despre „Puiul”- l-am „predat”( nu-mi place deloc termenul) , de nu stiu cate ori; am plans tot de atatea ori( in timpul lecturii, ridicam cartea sa nu mi se vada ochii; copiii stiau ca plang;) la fel mi se intampla cu ” Moartea
    caprioarei”..asta e..
    P.S. In mamualele noi niciunul dintre aceste opere nu mai exista..cum nu mai exista multe alte texte minunate.
    O seara frumoasa!
    inca un P.S. Am facut o completare pe blogul meu.

  5. amintiri din copilarii… 🙂 pui, bunici, „la tara”, somnul de dupa masa obligat-fortat… tiiiiiii! cati pui de gaina, rata si alte zburatoare domesticate n-am ingropat si eu cu funerar complet, lacrimi si cruci legate cu fire de iarba… iar cand taia bunica gaini fugeam de acasa… ggggg. ce viata fuse! dar nu mai e. si nici n-o sa mai fie. poate, vorba ginei, „implinim” cercul, dar „regruparea” se va fi facand in alt trup… unul atat de strain de cel al copilariei noastre. altfel se va simti totul.
    …si feldman… hmmmmm.

    ps lasa-mi ora si… rezerva-mi mult spatiu. vin cu arborele. de ceai… 🙂

  6. @Tavi: si mie imi place melodia mult de tot; multumesc si un sfirsit de
    sapamina placut ! 🙂
    @Gina: doar sa conturam cercul? uneori vrem sa iesim de pe el sau din cadrul lui, alteori vrem sa il gasim….; la cite greseli fac eu dingraba tastarii, ma mir ca mai citeste cineva blogul meu 🙂 multumesc!

    @frenchmaria: erau alte timpuri, mai putin incordate, parca, dar super,
    nu cred ca am trait nici atunci; copilaria e frumoasa, totusi;a noastra a fost;multumesc pt link– sper ca duminica seara sa il pot vedea zile frumoase 🙂
    @lumsa:mie fobia de pasari si de acolo, din ceea ce spui tu,
    mi se trage; nu cred in mnarte, cred ca exista si altceva,
    dar nu stiu ce forma as prefera; am niste pb, sper sa ma incadrez
    in diferenta de fus orar 🙂

    SCUZE PENTRU INTIRZIEREA RASPUNSULUI! dar am unele pb (nu sunt legate de Valentine’s Day….:) )

  7. inteleg, deci, fobia… 🙂
    cu siguranta exista si altceva…………! si pana la urma nu este vorba de preferinta ci de cum este mersul lucrurilor, despre care noi nu avem habar.

  8. Chaplin pentru mine e romanticul incurabil.
    Cind eram copila nu-l gustam… acum insa când il vad cit de actual e in firul naratiunii povestilor (in Modern times sau Dictatorul) si cit de pur in latura sentimentala/umana – ma TOPESC dupa toate filmele lui. Ultima scena din PICIUL – cu visul cu ingerii albi, sau ultima scena din CITY LIGHTS… sau ultima scena din THE GREAT DICTATOR (cu discursul)… mama – trange niste concluzii intotdeauna la final de ti se-nmoaie picioarele.

    De-aia consider ca o portie de chaplin in anumite momente ne face sa ne aducem aminte de frumusetea lucrurilor adevarate.

    Cu filmuletele e greu caci sunt sub jurisdictia copyrightului si o perioada sunt acolo… apoi dispar… trebuie sa le caut din nou… si uite asa ma joc eu de-a videoteca si YouTubul. Videoteca nu e perfecta – are multe cerinte tehnice dar e facuta de mine ca atare o pretuiesc cu toatele defectele ei.

    Eu obisnuiesc sa privesc viata cu ochii lui Cahplin – si ca urmare vad frumuseti la orice colt.. chiar si unde nu este nimic aparent fain de vazut :-).

  9. Eu as interzice povestea Puiul – in scoli. Asupra mea – ca suflet fraged de copil, a avut efect devastator. M-am simtit nevoita sa iau atitudine:-). Copii sunt prea curati la minte si la suflet. Cum îi poti rani cu astfel de povesti, la acea vârsta?

    O alta gresala alor mei a fost sa-mi citeasca „Micul Print”… vreau sa zic ca desi imi tot citeau din carte n-am inteles niciodata nimic.
    Ei nu stiau ca aia nu e carte pentru copii…?!?!

    „Micul Print” e pentru oameni mari… ajunsi acolo la peste 25 de ani când ai gustat putin din toate cele… E mare carte întradevar!!! Inca o ascult cu placere. Stiu pasaje întregi pe dinafara. O am si in format audio in lectura lui Pitis. Superb CD audio… cu el adorm uneori seara.
    Intotdeauna m-a mirat titlul. Ce fain suna „Micul Print” – stii clar ca e vorba de ceva mic la stat – dar maare la sfat:-).
    I-a zii daca ar fi fost la feminin „Mica Printesa” – suna a porcarie dulceaga, prosteasca pentru copile cu Barbie… nu-i asa?

    :-),:-)… ma distram putin cu mândrele cuvinte.

  10. @frenchmaria: Chaplin, lumea adusa de el, de fapt, cu si prin filemele sale , reprezinta pt mimne un univers; acum scriu atat: de pe la 11 ani, cand am inceput sa vad filmele sale mai vechi cu Chrallot, sau pe cele mai …’noi’, prin lectura si prin ochii Dlui Suchianu, nu am mai reusit sa ma amuz la glumele aparemte, vazute pe ecran si am o propunere:de ce n-am incerca amandoua un blog despre cum il perpepe fiecare pe Chaplin?
    cat despre Micul Print,… hmmm… asta e materie prima inepuizabila 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s