A gîndi frumos sau a gîndi cu folos ?

A GÎNDI frumos sau a gîndi cu folos…. Era o intrebare uşor provocatoare , adresată mie (cred, fiind pe blogul meu).
Eu nu sunt filozof, nici ‘gînditor’, doar că am adesea nu doar gustul, ci nevoia lecturii, a cititului;
Şi mă întreb: oare doar filozofii şi marii cărturari au dreptul de a ’jongla’ cu gîndul şi cu modul de a gîndi?

Prin urmare, eu nu voi ‘apela’ pentru a descompune sau a analiza fenomenul GÎNDIRII, la categorii de operaţii, cum ar fi ‘concretizare’ logică, sau ’procedee operaţionale’, nu voi încerca să îmi amintesc de noţiuni precum : concept, raţionament, judecată, percepţie,logică, sau altele, posibile.

Eu sunt Sisif, cel pedepsit de către zei, acolo, tot, urcînd acea stîncă de o parte şi de alta a muntelui, nu se simte nici singur, nici părăsit, ba îmdrăzneşte de multe ori să se gîndească la Atena şi la Afrodita, pe care le-a admirat sau, poate chiar iubit pe vremea cînd stăpînea Corintul. Spre deosebire de alţii şi spre mirarea multora, el nu este disperat, nu este lipsit de speranţă. Se spune că pe muntele său, adică şi al meu, speranţa înfloreşte în imagini,iar eu Vă asigur că are şi altă dimensiune decît suferinţa umană (cum crede un mare scriitor) şi da, ea este, într-adevăr, inepuizabilă.
Şi dacă tot am cutezat să mă indrept şi să intru în labirintul Gîndirii, trebuie, da, să îmi amintesc şi că adesea s-a pătruns în templul Minervei şi cu ofrande, dar şi cu dinamită.
Nu ştiu care a fost primul gînd al omului sau al ieilor, după ce au ’conştientizat’ că sunt, că există;
Poate a fost unul frumos, adică senin.
Ştiu că se spune că primul sunet s-a auzit într-o trestie, iar un mare spirit, caruia îi datorăm enorm, a spus că omul este o trestie fragilă, dar una gînditoare. Frumos, dar s-au găsit unii, aproape în toate vremurile , să îl opună altui mare neliniştit în ale cunoaşterii; Descartes – acestuia – se pare- că trebuie să îi fim recunăscători pentru acel ‘cuget, deci exist!’ năzuinţa spre o imagine grandioasă a omului şi rigoarea carteziană, precum şi introspecţia lui Montaigne, se regăsesc cu nuanţele specific în imaginile normal de idealizate ale Renaşterii; le regăim în Geneza şi în Sculpturile lui Michelangelo, în uleiurile şi în schiţele lui Leonardo, in acel Crist al lui Caravaggio, refăcîndu-se, de fiecare dată, intr-un fel sau altul, acel periplu zbuciumat al lui Odiseu intre Scyla raţiunii şi Charbyda inimii, care se tot aude de la Vergiliu, pană la Dante si Shakespeare. Ajungînd aici, la Renaştere, trebuie să îmi înfrînez gîndul si scrisul, amintindu-mi că Platon scria cam aşa: ‘ cu cît gîndesc mai mult, mă întreb dacă-mi foloseslte la ceva’, iar altcineva, nu îmi amintesc cine, spunea că ‘ în orice ai face, gîndeşte-te unde ajungi’. Eu am ajuns intr-un patrulater din care nu ştiu pe care latură să ies: Schopenhauer ( aici imi e ceva mai usor, oricît de seducător/ademenitor ar fi pesimismul său), Unamuno, care legitimează realitatea lui Don Quijote al lui Cervantes, prin acel ‘trebuie să viseze viaţa care este vis’, sau pe latura lui Nitzsche, care îl crează pe Zarathustra, cel care cere omului nu să se lepede de pasiuni, ci să plămădească din ele supraomul, dar pe latura lui Hegel, mărturisesc că îmi este cel mai greu, aproape imposibil;
găsesc dialectica sa retălmăcită şi răstălmăcită de către alţii, dar şi argumentarea sa ontologică, conform căruia existenţa pură nu este decît forma cea mai înaltî a cugetării, iar aceasta este identică Absolultului divin.
Nu o mai lungesc prin frumusţea si tragismul existanţialismului, ori prin dilemele structuralismului şi ale suprarealismului, ori ale neorealismului, ci ajung destul de uşor la frămîntările lumii de azi un cîmp de luptă care este realitatea universală, stapînită-/dominată de opoziţia materie-spirit.(idee, preluată în mod personal de la Albert Burlot, recunosc!).

Iar acum, SINCER, nu ştiu dacă am ajuns unde voiam sau unde trebuia; a gîndi cu folos sau a gîndi practic ? Mai degrabă, a gandi pragmatic;
dacă tin seama de tot ceea ce se adaptează unui singur criteriu, neţinînd seamă de adevărul obiectiv, ci doar ceea ce este util şi avantajos din punct de vedere practic.

Ei, dar ajutaţi-mă, Vă rog, să îmi amintesc cine a spus că în orice gîndire există un element poetic.

Mulţumesc!

Anunțuri

7 răspunsuri la „A gîndi frumos sau a gîndi cu folos ?

  1. AnaMaria… uita-te la ei dar nu uita de tine!
    Nu mi-as dori sa fiu o enciclopedie ambulanta a celorlalti – dar citindu-i pe multi (n-ai cum sa-i stii pe toti) ideal e sa te redescoperi pe tine mai „bold” (cum zic americanii:-))mai „adevarat”.

    Pragmatic vorbind am sa-ti dau un exemplu. A existat un om – un rus la origini, parca – dotat cu o memorie fantastica. A fost unic in felul lui, n-a mai aparut un al doilea – pe pamânt. Era un fenomen. Inmagazina tot ce citea, dar absolut totul! Stia pe dinafara toate cartile din latina, greaca, limbi straine, filozofie, romane… orice. Era un fel de „enciclopedie” ambulanta. Rasfoiai in el orice carte doreai. Cu toate acestea a sfârsit într-un sanatoriu ca un experiment stiintific nemaiîntâlnit. Avea un foarte mare handicap – nu putea sa lege doua vorbe personale… nu putea gasi o logica simpla asupra lucrurilor din jurul lui… era o simpla biblioteca academica pe doua picioare. Si-atunci la ce folos?

    Nu trebuie sa gândesti frumos/ rau/ practic/ sau pragmatic… e muuult mai simplu… trebuie doar sa gândesti!

    • multumesc pt trecerea pe aici si nu doar (pt) atat!…

      da, da dar era o Biblioteca…. nesansa a fost sa fie gasit(a) de catre ‘ne-cititori’ (as folosi alt cuvant);
      dar , vai, cate poate ascunde un gand!!!!….
      si promit: nu, nu uit de tine ! Multumesc!

  2. Nu stiu cine a spus; ce inteleg si cred este ca,mai sunt si altii care se situeaza, prin ceea ce sunt acolo unde Cugetarea intalneste Poezia.Uite -Ion Barbu, matematician si poet- o fi contand ordinea?- a gasit calea de mijloc, a se indoi-
    din poezia-„Elan”:
    Sunt numai o veriga din marea indoire,
    Fragila , unitatea mi-e pieritoare; dar
    Un roi de existente din moartea mea rasar,
    Si-adevaratul nume ce port e:unduire”…..

    Sau-Michelangelo:

    236
    varianta
    Conceptul da integrei sfinte arte
    tipar de trup si gest,inalta mila,
    si-apoi abia materia umila!
    Aceasta-i prima nastere:departe..
    A doua-i cand, din piatra fara moarte,
    frumos concept iveste dalta-agila
    ca orice forta-n lume, oricat de ostila
    de vesnicia lui nu-l mai desparete.”

  3. multe capete luminate mentionate aici. 🙂 nu cred ca am vreo sansa sa aprofundez in ista viata nici macar unul… dar subscriu: faptul ca ne putem intoarce gandul asupra insusi gandului este maret!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s