fără patetisme (eu, adică…)

Rainer Maria Rilke – Cascada Mica

Tu, Nympha, reimbraci un strai
ce te dezbraca iara;
extazul trupului ti-l dai
rotundei unde, clara.

Te schimbi la felul cum te-mbraci
si la pieptanatura;
Ci-n umbra anilor fugaci
ramai prezenta pura.

Oprita tara-n dungi de vami,
intre pamant si cer, de veghe, –
in voci cu ape si arami
esti dulce, dura, noua, veche, –

orfanda ce s-a inaltat
unor culegatoare maini,
tarim frumos si incheiat
si cald ca niste paini.

(ar fi putut fi orice altceva, in locul celor de mai sus, dar, intamplator, am dat peste numele lui Rilke, undeva, pe o pagina)
in ultina vreme, El, Cronos, e cam nemilos cu mine, plin de avertismente,
dar, draga si simpaticule Aghiuta, te asigur ca de indata ce pot, cat de curand, sper, sa pot sa aleg intre a gandi frumos si a gandi practic sau pragmatic;
dar cum mie nu imi place sa stau pe ganduri in fata tastaturii, sau cu creionul in mana [ o fi bine, o fi rau? nu stiu!], te asigur ca nu prea voi sta sa aleg, va fi o postare in fuga timpului, nu a clipei (suna prea frumos, cred 🙂 ), plina de greseli de tastare, posibil nu numai 🙂 si sper sa ai ce contra…
la ceilalti, mai mult sau mai putin cunoscuti, dar, mereu cititi, trec imediat ce voi putea
O zi buna!