OK! am înţeles

ok!

am înţeles că sinceritatatea se plăteşte mai greu şi cu un preţ mult mai mare decît neadăvărul;

am înţeles că şi aici, in acest colţ al spaţiului virtual există aleşi şi ‘aleşi’;

că, aparent, fiecare poate să scrie ce vrea, fie că îşi dă seama singur sau nu că frizează ricolul;
că deşi pare generos, Virtualul are reguli mai severe si este mai periculos decît Realul;
de ce ? poate pentru că aici este mai uşor de simulat -şi nu doar atît- jocul cu măşti;
şi pentru că astăzi vreau să fiu bună, răfuiala mea cu Viaţa o amîn pînă mîine;
aşadar, nu sterg definitiv blogul, însă iau o pauză –- mai mare sau mai mica ? încă nu ştiu.

mulţumesc respectuos celor care au avut bunăvoinţa de a-mi răspunde şi pentru curiozitatea de a fi citit rîndurile ‘postate’ de mine.
tuturor, numai bine!

Anunțuri

13 răspunsuri la „OK! am înţeles

  1. Buna seara Anamaria!!
    Nu stiu daca o sa citesti curand randurile astea… dar simt oricum nevoia de a le scrie…
    Regret insa in acelasi timp inteleg decizia pe care ai luat-o…
    Ma bucur ca nu stergi pagina asta… chiar te rog sa nu!!
    Ce as putea spune? Ca ai dreptate?! Ca da… sinceritatea se plateste?!, ca libertatea virtualului e doar una aparenta si ca aici esti mai expus „greselilor”…. ca regulile sunt mai severe si urmarile mai grave… sau ca jocul mastilor e singurul adevar?!
    Da Anamaria!! Asa e…!!
    Tu esti insa printre putinii care au refuzat jocul mastii… care au avut curaj ( sau inocenta ) de a spune ce au in suflet si-n gand fara teama urmarilor…
    Cu capul in pamant recunosc ca eu nu am putut da dovada de curajul asta…
    Tocmai din acest motiv… intr-o noapte acum cateva luni… pe un site cam ca asta… nu a aparut o pagina cu numele trecut pe certificatul meu de nastere… ci s-a nastut in liniste Notopic.
    Notopic sunt eu… cel adevarat… tocmai pentru ca anonimatul imi permite asta…
    Daca procedam ca tine… si blogul meu imi purta numele… atunci inca din primul post aparea teama de urmari si implicit auto-cenzura… E o dovada de lasitate din partea mea… si recunosc asta. Multa lume ma stie in viata de zi cu zi si il citeste pe Notopic… insa foarte putini ( nici chiar familia ) nu ma stiu si – si …
    Curajul tau e de apreciat Anamaria… dar poate ca uneori „fuga mea” e mai sanatoasa…
    Repet… sper din toata inima sa nu stergi pagina… si macar din cand in cand, in liniste, sa mai treci pe aici. Usa mea iti e mereu deschisa!! 🙂
    La revedere Anamaria!!!

  2. Sigur ca da Anamaria…!!
    Chiar ma simt onorat sa ma numar printre prietenii unei persoane precum esti tu…
    Pentru piesa de azi… imi cer scuze… abia acum am updatat pagina…
    La buna citire… buna mea prietena! 🙂

  3. pentru ca stiu ca il iubesti pe Nichita,[de pe blogu-ti] scriu, nu ‘in fuga’, ci la repezeala, ceea ce imi vine acum in minte:

    ‘imi pun timplele intre liera si hartie,
    – dar de ce ce nu este nici un loc intre ele,
    rase ingerul-
    ce cauti, tu acolo, in imbratisarea lor?’
    –––––––-
    chiar asa, ce caut? merg catre treburi mai prozaice, mai lumesti…

    multumesc frumos!

  4. anamaria,

    m-a nedumerit si ingrijorat commentul tau de la mine… si am venit sa vad despre ce „prostie” este vorba.

    cteam mai sus commentul lui notopic… si ma raliez intru totul. nici eu nu functionez cu adevaratul meu nume pe blog, ceea ce, asa cum iti spuneam si intr-un comentariu anterior, ma face, in ochii mei cel putin, sa par mai putin curajoasa decat tine, sau altii ca tine, care isi folosesc propriul nume. de aceea te si laudam si felicitam! este intr-adevar un curaj. cu atat mai mult cu cat tu chiar scrii din interior si nu „mascat”, ca sa zic asa, sub forma de poeme, care pot fi interpretate la libera alegere. randurile tale sunt explicite, la persoana intaia singular si fara „menajamente”.

    nu am stat sa citesc din urma… nu stiu ce anume te-a montat in decizia asta, ce comentariu te-a facut sa crezi ca deschizandu-ti blog sub realul tau nume este o prostie, dar tind sa nu-mi tin gura si sa zic: o prostie este sa-l inchizi din cauza altora! pentru ca daca l-ai deschis dintr-o nevoie mai mult sau mai putin viscerala, aceasta nevoie din tine a venit si nu din altii. vad ca deja dialoghezi cu oameni care te apreciaza si te plac pentru ceea ce esti. faptul ca se mai nimereste cate unul care nu cadreaza cu asteptarile tale, sau ce-or fi ele, nu inseamna nimic. nici in lumea reala nu „vibrezi” chiar toata lumea. si nu poti evita sa iesi in lumea reala, de teama ca dai de nebuni; nici de cei misto nu ai putea da. asa si in lumea asta, virtuala. se aplica acelasi reguli. doar ca aici nu poti vedea o pereche de ochi in care sa te uiti si care sa te poata ghida – poate!!!!. dar cati ochi mincinosi nu sunt si-n viata reala?

    asa ca, daca ai nevoie de o pauza sa te regrupezi, ia-o. dar de inchis blogul fa-o doar pentru ca asa vrei TU, ca nu mai ai ce sa imparti cu ceilalti, nu din ceva exterior tie.

    si, hai sa-ti spun de ce nu mi-am facut eu blog sub adevartul meu nume. ca sa vezi ca sunt variate motive sa n-o faci. in ciuda acestui fapt, nu vreau sa par ceea ce nu sunt, doar folosind un pseudonim care nu are acces la certificatul meu de nastere sau pozitia pe glob… pur si simplu nu vreau sa fiu gasita de un om. unul singur, care nu vreau sa aiba acces la franturi din sufletul meu prin intermediul acestei unelte – blogul meu. este o poveste complicata si nu merita elaborata, dar ma consider cumva handicapata sa actionez din umbra ei. si tocmai pentru asta mi-am facut blog, ca sa ies din acest handicap – si asa iti plac tie paradoxurile! 🙂 – pentru ca la un moment dat sa nu-mi mai pese. iar atunci imi voi updata blogul, cu nume, data nasterii, adresa, grupa sanguina, greutate, numarul de la pantofi si alte date ajutatoare. poate si o poza in semiprofilul bun. 🙂 oricum, mi-am facut blog… curativ. asa cum isi fac multi. asa cum cred ca ti-ai facut si tu.

    asa ca lasa-i pe nebuni. au toate drepturile la existenta si afirmare. tu SCRIE! am zis.

  5. Cineva spunea ca( s-ar putea sa nu citez exact) pe pamant si sub soare este loc pentru toti; probabil ca unii au nevoie de mult prea mult; de aceea incearca sa intre si in casutele altora, adica in suflete, chiar cu bocancii.Uneori reusesc, alteori nu.Asta este viata, cu bune, cu mai putin bune.
    Esti un om deosebit!Tu stii ce faci si ce trebuie! Noroc!

  6. @ notopitc, generosul meu prieten -deja cred că pot să iţi scriu sa iti spun asa-
    în clipa cînd am ascultat melodia, după ce am citit rîndurile tale (nu, nu de curaj
    e vorba în primul rînd, ci de sinceritate şi de nevoia de a mă regăsi pe mine insămi…
    am ştiut că o perioadă, fie şi cîteva zile,asemeni ţie, nu voi chinui exteriorul capului, pentru că nu mă mai ‘simt învinsă de acel dor fără de spaţiu’şi nici nu mai ‘simt acea sete ce mă arde mereu’; acum, pt că m-ai ajutat să mă l’egitmez’, poate imi va fi mai uşor să revin. MULŢUMESC ÎNCĂ O DATTĂ!!! 🙂 🙂

    @ da, @Lumsa, dragă, cu mintea deschisă şă cu acel ceva care mie îmi lipseste, dar pe tine te ‘identifică’ a intuit că e un fel de terapie această încercare a mea cu blogul…
    recitind cele scrise de tine, îmi amintesc cle scrise undeva de O Paler (citez aproximativ, scuze!)
    ‘o fi adsevărat ca Dumnezeu e ţinut prizonier de Diavol, după ce a reuşit să’l învingă?
    vreau sa gasesc o explicaţie mai decentă, aşa că ma voi mai găndi…’
    iar eu, mulţumindu-ţi, mai ales pt că ai reuşit să ‘treci dincolo’ de cuvintele mele,

    cred că încep să mă gîndesc cum va fi noua mea ‘apariţie’ pe pe blog; dar mai bine,nu,
    nu ma gîndesdc!
    va fi cum şi cîmd va fi….
    MULTMMESC:) 🙂

    @ MULTUMESC din nou, frumoasă @Floarealbastră, dar, te asigur că nu sunt deloc, deosebită, sunt foarte banală, chiar, dar, vai, aş vrea atît de mult să nu te dezamăgesc!:) 🙂

    @ cornel36, ce mai poti tu astepta, tu , are de la mine? cuvinte?… poate… cat despre adevar, stii bine, ca desi imi este drag, nu a fost aliatul meu fidel intotdeauna… 🙂 🙂

  7. linia de plutire… firava linie de plutire… de am invăţa cît mai bine preţul ei… am deprinde altfel zilele.
    scrie, Anamaria… gindurile tale sunt ca să te împaci cu tine, ca să trăieşti şi să-ţi împărăşeşti ţie frumos clipa, nu cu lumea…
    a fost o zi tristă, azi…

    numai bine, Anamaria
    Flavius

    • as vrea sa pot sa mi-o impartasesc pe ea, CLIPA, mie insami cel putin sincer, daca nu voi reusi sa o traiesc cu adevarat; si totusi traiesc in lume, intr-o lume, uneori, de prea multe ori, trista…
      si ca de fiecare data, cand imi este greu, gandu-mi aluneca inspre cei dragi, iar acum, nu il opresc:
      ‘ipocrită noapte, spune-mi,
      n-ai vazut cumva lunecând o stea ?’
      -Emil Botta-

      Multumesc si acum, asa cum incerc sa fac mereu, frumos !

  8. … asta nu este surogat. chiar este viata! nu este cum am vrea noi, dar este a noastra. gandeste-te la…………. copii. sa presupunem ca ai un copil. si el nu este perfect – face prostii, nu invata bine, nu supara foarte tare etc. vina sau nevina ta, nu conteaza. el nu este asa cum ai visat, dar este al tau si nu poti sa nu-l iubesti sau sa nu-l ingijesti doar pentru ca nu este cum ti-ai dorit. cam asa si cu viata… asta este viata ta! ia cat poti din/de la ea. suna atat de patetic, mai ales din gura mea, care nu sunt data afara din casa nici de optimism, nici de intelepciune. 🙂 si, de fapt, nu cu optimismul are de-a face toata tarasenia asta. ci cu o stare de lucruri care trebuie pur si simplu acceptata ca atare. daca ai nerv in tine sa te iei la tranta cu viata, poate, sa scoti ceva mai bun de la ea, este una. dar daca n-ai (cum sa zic ca este cazul meu – eu intotdeauna imi bazez reflectiile pe mine insami!), accept-o asa cum este si mergi cu valul. …inertia este tot o forma de miscare! iar din inertie se poate naste pana la urma o propulsie autonoma.
    asa ca, fa pluta! oricine poate face asta. pana si eu am facut-o si habar n-am sa inot. 🙂

    acuma……. sunt drame si drame in viata. unele sunt extrem de grele. ca sa folosesc aceiasi parabola… sunt siuatii in care copilul iti este bolnav sau handicapat. nu se va pune problema sa nu-l iubesti, ci cu ce frangere de inima, zilnica, o s-o faci. dar pana si din asta se poate… pluti. nu o stiu de pe pielea mea, dar am vazut-o la altii, foarte aproape. se poate!

    si, uite… cand te reapuci sa scrii, scrie-ne despre de ce ti-ai facut blog. sau de ce era sa-l inchizi. sau fa-ti „disectia” asta, a ta, in direct. cand scrii/vorbesti despre lucruri te ajuta sa le intelegi. pentru ca le ajuti sa devina „fluente”, le atribui o definitie. iar cand necunoscutele devin finite, rezolvarea ecuatiei este pe aproape.
    succes!

  9. ,da, am inteles ! [sper D]
    am o zi nebuna, cu treburi mai aiurea decat sint eu insami, dar sper ca, dupa ce le ametesc, sau rezolvat, macar in parte (tot performanta as considera a fi), sa revin; dar nu garantez deloc intr-o urma de veselie sau de zambet, fie ele si simulate
    …hmmm, cat despre simulacru… ….. later, please!
    Now, I’m in a hurry…. !!!
    🙂
    we’ll see around 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s