lumea in luna septembrie

[ nu mi-as fi amntit, poate, acest articol scris cu trei ani in urma, daca nu as fi zarit, astazi,  in ziua de Craciun, pe un blog -bunm de altfel-

o fotografie cu un copil inarmat pana in creier (cred ca acesta a fost primul ‘obiectiv’ blindat]

 

O opinie in septembrie

 

Intr-o dimineata de inceput de septembrie pe toate posturile de radio si televiziune se auzea fraza din discursul presedintelui Bush ce parea –si s-ar putea- sa ramana ca una dintre acelea care vor sa defineasca o epoca si sa  imortalizeze imaginea celui care a spus-o: “Secolul XXi va fi secolu libertatii”

 

Citeva ore mai tarziu, pe aceleasi frecvente se releva prin sunete si

imagini o lume care ma intrebam carui secol apartine . Erau imagini

terifiante, greu de inteles in prima clipa daca sunt adevarate, reale sau

sunt secvente dintr-un thriller: chipuri schimonosite de groaza, copii

dezbracati alergand, oameni cu copii raniti in brate, altii cautandu-i cu disperarea in priviri, iar putin mai tarziu cosmarul- copii raniti,

trupuri de copii si adulti ucisi, intinse pe pamint, disperarea si

neputinta parintilor si a bunicilor in gesturi frinte sau in privirile

cautind in neant; zgomote, tipete, explozii, vocile comentatorilor si

incepeam sa inteleg: erau imagini dintr-un film real, erau, de fapt, imagini care, alaturate altora pe aceeasi rola/banda de film, sau pe alta, dau imaginea acestui mult asteptat si mult sperat a fi plin de miracole secol XXI.

 

Poate ca inspiratia unui regizor talentat ar putea aranja aceste imagini intr-o succesiune coerenta, care sa redea cat mai sugestiv o imagne de ansamblu, sau a unei parti din acest”ansamblu”. Eu, in incercarea mea de a intelege ceva dincolo de aceste secvente, nu raman decat cu alaturari de imagini, sau de

secvente: turnurile gemene prabusindu-se intr-un moloz de sticla si beton, alaturi de ruinele unei scoli, o agenda deschisa in care a ramas o fotografie luminoasa de familie si fotografia unui copil sau a unui tanar “prinsa” pe peretele unei gari sau a unei foste scoli, un telefon mobil la care nu raspunde nimeni si caietul de scoala cu prima pagina alba, trupuri  cazand in gol de la zeci de etaje ale unui colos cuprins de flacari si trupuri scoase dintre carcasele de tren spulberat, ori de sub un acoperis prabusit, un laptop folosit candva pe Wall Street si un pantof modest de copil asezat pe geamul scolii-ruine, ambulante ultradodate si targi de campanie, o revarsare de oameni, intr-un mars al tacerii, o tacere a dureriii si a furiei innabusite, mai amenintatoare, insa, decat zgomotele mitralierelor sau al bombelor si o multime de oameni adunati

intr-o mare piata, ascultand discursuri de solidaritate, toti fie

mergand, fie ascultandu-si, de fapt, propria durere, ignorand sau nesimtand raceala ploii, stiind, asa cum scria pe una dintre pancarte, ca nu e ploaie, ci lacrimile cerului.

 

Imaginea unui copil sau a unui tanar, urcandu-se cu mapa de scoala sub brat intr-un autobuz sau intr-un vagon de tren si cea a unui copil care isi aranjeaza piatra in prastie , caci acesta este singurul mod de joaca si de aparare, deopotriva, pe care le cunoaste; un soldat dot tot ceea ce ii poate asigura o protectie maxima si ura ucigatoare din privirea unui barbat mascat, fara vesta antiglont ori casca de protectie,dar cu o explozibil la brau; un avion teleghidat, mandria geniului tehnic, distrugand biblioteci ce adaposteau comori ale aceluiasi geniu uman, de la inceputuri; copilul stringand cu infrigurare in maini sticla cu apa si copilul de la

sfarsitul secolului trecut – deja?!? – cu bidonul de plastic in maini, carisi asteapata randul la portia de apa ,in timp ce rudele si prietenii sai se ucideau intre ei, lipsandu-l nu doar de apa si mancare , dar rapindu-i coplaria; sobrietatea unei sali de sedinte , unde amenintarile

politicoase se amesteca printre faxuri si penite aurii si trupuri de

soldati si civili, pe strazile unui oras asediat in numele libertatii;

sau un copil plecat cu ai sai in lumea larga in cautarea uei vieti mai bune, izgonit din casa/cortul improvizat si  intrebandu-se mirat de ce este jignit si lovit fara sa fi facut rau cuiva;

pe un aeroport un soldat, intors acasa intr-un sicriu, dintr-un razboi al nimanui, dar dorit dre mai marii lumii, primeste onoruri militare,  in timp ce copilul sau  nu intelegea durerea celor din jur si de ce il plag ce tatal sau el stie ca eroii nu mor niciodata.

poate ca atunci cand voi intelege sensul acestor imagini, voi putea

spera ca traiesc intr-o lume in care imi gasesc rostul si sa mi-l pot

indeplini , o lume in care sa regasesc  valorile pierdute si sa descopar altele, o lume in care, daca nedreptatea , ipocrizia si teroarea nu pot fi inlaturate intru totul, cel putin libertatea si intelegerea sa nu mai fie doar simple deziderate si nici sloganuri electorale.

 

Si poate ca atunci lumea nu va mai trece cu atata incordare peste luna

septembrie…

 

 Iat oamenii se vor  putea bucura de  bogatiile si frumusetile toamnei, multumiti si impacati

 De munca lor de peste vara, copiii vor merge la scoala, incantati de un nou inceput, iar, undeva, in Univers, o noua stea prinde contur.

 

    iar acum este dcembrie, astazi este Craciunul

 tuturor, CRACIUN FERICIT!