Cred într-unul Dumnezeu Tatăl atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi al nevăzutelor.
Şi într-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut înainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut; cel de o fiinţă cu Tatăl prin care toate s-au făcut;
Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorat din cer şi s-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om;
Şi S-a răstignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat;
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
Şi S-a suit în ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu mărire să judece viii şi morţii, a cărui impărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede; cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, carele a grăit prin prooroci.
Şi într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez pentru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să vie.
Amin.

Sărbători luminate!
Paste fericit !
Stefan
Pingback: Ceva mai simplu « Teo Negură
Hristos a înviat !
Hristos a înviat!
HRISTOS A INVIAT!
Pingback: Dragilor bujorilor, ai mei din suflet prieteni « Deea Dulce mult aduce
adevărat a înviat
(și Vă mulțumesc frumos tuturor! )